Prin întreaga sa creaţie, Constantin Brâncuşi a fost inspirat de pronia divină, de aceea, putem constata cu surprindere că există o corelaţie semnificativă între operele sculptorului şi revelaţia simbolurilor divine. Pentru el, pacea interioară sau liniştea mentală constituie sursa întregii noastre fericiri pe care o dobândim prin frica de Dumnezeu, ca început al înţelepciunii! În condiţiile în care toate ființele vii, dar, mai ales oamenii, au aceeași dorință de bază, aceea de a fi fericiți în fiecare zi, destul de puțini oameni înțeleg premisele reale şi cauzele concrete ale fericirii. Analizând operele de căpătâi ale sculptorului, putem aprecia, la prima vedere, că în general, condițiile externe, cum ar fi forma brută a pietrei, strălucirea metalului sau înălţarea prin zbor, sunt cele care impresionează mai mult, aşa cum ar fi pentru omul obişnuit mâncarea, prietenii, mașinile și banii, considerate ab initio cauzele reale ale fericirii și, prin urmare, trebuie ca să ne dedicăm aproape tot timpul și energia noastră pentru a le dobândi. Pe mulţi dintre oameni, în mod superficial pare că aceste lucruri îi pot face fericiți, dar dacă privim ceva mai atent lucrurile şi în profunzime, vom vedea că aceste cerinţe imediate ale vieţii, ne aduc o mulțime de suferințe și acutizează problemele îngrijorătoare ale omului!
,,Plăcerea cu care lucrează artistul e inima artei lui”!
Ei, bine, Brâncuşi a dorit să ne elibereze de grijile vieţii, să vedem cu mult mai bine că fericirea și suferința sunt în opoziție, numai că suferinţa este a creatorului, pe când fericirea este a privitorului, iar, dacă un lucru este o cauză reală a fericirii, același lucru nu va genera suferinţa în sufletul omului! Brâncuşi a exersat suferinţa creatoare, iar, dacă pentru omul cel de toate zilele, mâncarea, banii, bijuteriile și toate celelalte, devin temeiuri ale fericirii, ele nu par a fi niciodată cauze ale suferinței, în pofida faptului că lipsurile şi sărăcia ne arată că adesea ele cauzează suferință. Spre exemplu, atunci când se referă la «Pasărea măiastră», genialul sculptor ne spune deschis: ,,Pasărea măiastră este un simbol al zborului ce îl eliberează pe om din limitele materiei inerte. Aici am avut de luptat cu două mari probleme. Trebuia să arăt în formă plastică sensul spiritului, care este legat de materie. Concomitent, trebuia să fuzionez toate formele – într-o unitate perfectă. Chiar formele contradictorii trebuiau să se unifice într-o comuniune nouă, finală, în filosofia mea asupra vieţii, separarea materiei de spirit şi orice soi de dualitate rămân o iluzie. Sufletul şi lutul formează o unitate! Prin acest oval al trupului Păsării măiestre, eu am separat şi am combinat două mişcări imperioase – una deasupra ovalului şi alta dedesubt. Mă întrebam singur: cum trebuie să balansez oare formele pentru a da Păsării un sens al zborului – fără efort? După cum observaţi, am reuşit cumva să fac ca Pasărea măiastră să plutească”, precizează Constantin Brâncuşi. Prin urmare, dacă unul dintre interesele noastre principale este alimentația, de exemplu, dar mâncarea pe care o consumăm este, de asemenea, o cauză principală a majorității problemelor de sănătate și a bolilor noastre, prin activitatea de a produce lucrurile care simțim că ne vor face fericiți, ne-am compromis oarecum situaţia într-o asemenea măsură încât aerul pe care îl respirăm și apa pe care o bem, ajung să ne amenințe sănătatea și liniştea sufletească! Poate că ne place să avem libertatea și independența pe care ni le poate oferi o mașină, dar pagubele produse de accidente și distrugerea mediului sunt atât de mari, încât ajungem să simțim în mod eronat şi superficial că banii sunt necesari pentru a ne bucura de viață, însă, goana după bani generează, de asemenea, probleme imense și anxietate în viaţa oamenilor, astfel încât, până și familia și prietenii noștri, de a căror atenţie ne bucurăm, ne pot provoca o mulțime de griji și de suferințe nedorite! Dar, la o asemnea provocare, Brâncuşi dă un răspuns concludent: ,,Plăcerea cu care lucrează artistul e inima artei lui…Fără inimă nu-i artă. Cea dintâi condiţie e să-ţi placă ţie, să iubeşti fierbinte ceea ce faci. Să fie bucuria ta. Prin bucuria ta, să dai bucurie oamenilor”, ceea ce contrastează cu multiplele cunoștințe despre tehnologia modernă care s-au extins considerabil și, ca urmare, suntem contemporani cu progresele materiale remarcabile, chiar dacă nu s-a constatat și o creștere proporțională a bucuriei oamenilor şi a fericirii lor! Eudemonismul contrastează, aşadar, cu progresele civilizaţiei post-moderne şi nu este mai puțină suferință în lume, astăzi, ci, dimpotrivă, poate chiar mai multă şi cu mai multe probleme. În realitate, se poate spune că în prezent, există mai multe probleme grave și pericole mai mari ca oricând, iar, arta şi creaţia artistică trebuie să le surprindă cu promptitudine şi să le redea într-o specificitate brâncuşiană.
„Viața e ca o spirală. Nu știm în ce direcție se află ținta”!
Pentru că orice efect se regăseşte în cauză şi un anumit afect admirativ în faţa unei sculpturi brâncuşiene trezește în sufletul nostru conștiința propriilor disponibilităţi de a depăși o opoziție figurativă, acest lucru poate să dezvăluie faptul că miracolul se află numai în noi înşine, deși sursele lui sunt exterioare, iar, dacă el ne ajută să depășim teama de natura sălbatică, din afară, dar și din noi înșine, atunci experiența lui are sau poate avea un efect benefic şi revelator asemenea unui extaz mistic! În acest fel, putem realiza că uneori cauza fericirii și rezolvarea problemelor noastre nu se regăsesc în recunoașterea obiectelor materiale exterioare, deoarece fericirea și suferința sunt stări mentale ale interiorităţii noastre , iar, cauzele lor principale nu se pot găsi în afara minții care scrutează orizontul, ci, în reflecţia care…scurtează perspectiva, iar, dacă vrem să fim cu adevărat fericiți și lipsiți de suferință, trebuie să învățăm cum să ne controlăm chiar mintea noastră cea de dincolo de revelaţia mesajului artistic! Dacă mintea noastră este liniștită şi cugetă în pace, vom fi fericiți tot timpul, indiferent de condițiile externe, iar dacă este tulburată sau îngrijorată în vreun fel de frustrările şi de grijile vieţii, atunci, nu vom fi niciodată fericiți, indiferent cât de bune ar fi condițiile noastre externe. Aceste condiţii ne pot face fericiți, numai dacă mintea noastră este liniștită şi se corelează întocmai cu taina nedesluşită a lumii, cu pacea fără de oprelişti a vieţii! De multe ori putem înțelege că prin proprie experiență, chiar dacă suntem în cea mai frumoasă ambianță și avem tot ceea ce ne trebuie, în momentul în care ne rătăcim în gândire, orice fericire pe care am simți-o prin revelaţie artistică dispare, iar, acest lucru se datorează faptului că înstrăinarea gândului ne-a tulburat liniştea interioară. Putem înțelege, în acest fel, că atunci când ne dorim fericirea adevărată şi de lungă durată, trebuie să ne gândim la Dumnezeu şi la genialul Brâncuşi, cel care L-a iubit pe Dumnezeu, pentru că numai în acest fel dezvoltăm și menținem o experiență specială de linişte interioară! În vremea aceasta a Postului Mare, repetând cu smerenie «Rugăciunea inimii», singura modalitate de a dobândi liniştea interioară o constituie dorinţa de a realiza o schimbare în bine, pentru a-l regăsi pe Brâncuşi într-o formă sculpturală și arhitecturală revelată, pentru că numai prin puterea formei de a relaționa cu spațiul și de a o «infinita» cu timpul, putem desluşi împreună oportunitatea de a intra în relație cu Cerul! Pentru a face acest lucru, trebuie să ne luminăm cu înţelepciune mintea prin practică spirituală, reducând și eliminând treptat stările noastre negative, stările de neliniștite anxietate și înlocuindu-le cu stări pozitive în clipe de liniștite! Omagiindu-l pe Brâncuşi, vom continua să ne dezvoltăm pacea interioară, vom trăi în cele din urmă, pacea supremă și permanentă a minții, pe care genialul sculptor o cioplea în piatră, iar, dacă simţim că am atins o asemenea stare, vom fi fericiți pe toată durata vieții noastre și în viața după viață, gândind că vom fi rezolvat toate problemele noastre și vom fi realizat adevăratul sens al vieții noastre pământeşti!
Profesor dr. Vasile GOGONEA, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi
