Am admirat şi admir întotdeauna creaţia brâncuşiană, iar, la ultima ninsoare cu fulgi apătoşi, m-am plimbat puţin prin Parcul Central din oraşul nostru, am trecut pe sub «Poarta Sărutului» şi m-am oprit puţin la «Masa Tăcerii», pentru că se împlinesc cei o sută cincizeci de ani de la naşterea «părintelui sculpturii moderne», geniul creator care a făcut oarecum trecerea de la sculptura clasică la sulptura modernă, aşa cum sublniază Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în lucrarea sa: «Constantin Brâncuşi – sculptor creştin-ortodox», apărută cu ceva ani în urmă şi care ar trebui retipărită în acest an dedicat unui veac şi jumătate de la naşterea sa! Cu modesta mea cultură teologică, voi încerca să mă refer la credinţa în Dumnezeu a sculptorului care se năştea la 19 februarie 1876, în satul Hobița din județul nostru, fiind cel de-al șaselea copil al unei familii simple și sărace, harnic şi ascultător la început, pentru că păștea oile și, ca să-și umple timpul în mod plăcut, sculpta cu briceagul tot felul de obiecte: nuiele, linguri, picioare de pat, iar, astfel s-a născut în sufletul său dorința de a învăța carte! Îi plăcea să asculte clopotele de la Mănăstirea Tismana şi se gândea la Dumnezeu! A continuat să cioplească în lemn, iar aceasta i-a atras atenţia unui industriaș bogat, care l-a ajutat să-și continue studiile, fiindcă s-a înscris la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova, după absolvire mutându-se la București, unde a urmat Școala de Belle Arte, încheind-o, în 1902, cu notă maximă. Totuşi, calea spre Paris i-a hotărât destinul, deoarece, în anul 1905 a fost admis la Școala Națională Superioară de Arte Frumoase din capitala Franței şi a expus unele lucrări la Societatea Națională de Arte Frumoase și la Salonul Toamnei de la Paris, impresionându-i pe critici, mai ales că multe dintre creaţiile sale l-au impus atenţiei și în America, prima expoziție în Statele Unite având-o în anul 1914. În lucrarea «Constantin Brâncuşi – sculptor creştin-ortodox», despre care am amintit, Întâistătătorul Bisericii noastre naţionale spunea: „Credinţa și viaţa spirituală ale artistului Constantin Brâncuși nu sunt susţinute de o teologie intelectuală sistematică, academică, ci de o teologie implicită, cultică sau liturgică, de expresie imnografică și iconică, ce suscită în credincios, nu atât o reflecţie intelectuală asupra existenţei, cât o vedere spirituală creștină asupra vieţii”, ceea ce înseamnă că Brâncuși a fost în felul său specific un om profund credincios. Educaţia primită din copilărie de la mama sa, în spiritul credinței ortodoxe și al tradițiilor învățate în locurile natale i-au rămas întipărite în suflet și i-au influențat nu doar viața, ci și creaţia sa artistică, iar, o expresie grăitoare a credinței sale este și modul simplu în care a trăit, chiar și după ce a ajuns o personalitate marcantă în timpul vieții.
„Artistul nu e decât o smerită unealtă în mâinile lui Dumnezeu-Creatorul”!
Hărnicia sa, ambiţia împreună cu smerenia creștină se reflectau în gesturi, atitudini, felul de a se îmbrăca, de a mânca, dar și în cuvintele sale înțelepte. Spunea adesea: „Artistul nu e decât o smerită unealtă în mâinile lui Dumnezeu-Creatorul”, ceea ce denotă că sculptorul păstra legătura cu biserica pe care o avea în suflet încă din copilărie. Când era mic, în urma unei vizite la Mănăstirea Tismana, a rămas încântat de peisaj, de dangătul clopotelor, iar, în timpul studiilor urmate la Craiova, a luat în primire rolul de clopotar al Bisericii «Madona Dudu» aflată lângă Casa Memorială «Romanescu», unde mergea la fiecare slujbă de duminică și nu lipsea de la strană, fiind și cântăreț. La București, în anii studenției la Arte Frumoase, între anii 1898 și 1902, Brâncuși a făcut parte din corul Bisericii «Mavrogheni», pentru că şi astăzi se aminteşte despre faptul că marele sculptor a fost cândva un om atât de apropiat al sfântului lăcaș de cult, astfel încât, în memoria sa, în 2013 a fost așezat în curtea bisericii un bust în bronz. La Paris, Brâncuși a continuat să participe la slujbele bisericești, pentru că în anul 1906 a devenit cântăreţ de strană şi paracliser la biserica ortodoxă română «Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail» din strada «Jean de Bauveais», unde se află și azi numele lui inscripționat în strana în care a participat vreme de peste 40 de ani la slujbe. În primăvara anului 1957, Constantin Brâncuși l-a chemat pe Arhiepiscopul Teofil Ionescu, slujitor la biserica ortodoxă din Paris, pentru a se spovedi și împărtăși, fiindcă era împăcat cu Dumnezeu, când i-a mărturisit episcopului: „Mor cu inima întristată pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”, cu precizarea că înainte de a trece la Domnul, Brâncuși a refuzat să fie transportat la spital, motivând că Îl aşteaptă pe Dumnezeu «acasă», după care a cerut ca patul din camera de dormit, deasupra căruia se afla o icoană ortodoxă, să fie mutat în atelierul său și așezat lângă sobă, așa cum era obişnuit în casa părintească de la Hobița.
Ana-Maria Alexandra GOGONEA, licenţiată în arte vizuale, master în asistenţă socială
