La Cabinetul de Nefrologie din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, pacienții pot beneficia de servicii gratuite, decontate în baza biletului de trimitere de la medicul de familie și a cardului de sănătate. Programări se pot face la nr. de telefon 0741.151.346!
Nefrologia este ramura medicinei interne care se ocupă cu studiul patologiei renale non-chirurgicale. Medicii din această specialitate diagnostichează bolile rinichilor și stabilesc tratamentul optim al acestora (medicamentos, dializă); monitorizează pacienții transplantați renal, tratează tulburărilor electrolitice, acido-bazice etc.
Care sunt cele mai cunoscute afecțiuni renale?
– Insuficiența renală acută sau cronică (pierderea funcției renale) sau în acutizări – legate de alte afecțiuni (sepsis, intervenții chirurgicale, după investigații sau proceduri necesitând substanțe de contrast iodate);
– Infecții urinare recurente sau cronice; Glomerulonefrite, pielonefrite, cistite sau uretrite;
– Manifestări urinare- Hematuria, proteinuria, cristaluria;
– Pacienți cu boli sistemice: diabet zaharat, hipertensiune, gută, vasculite, în care rinichii sunt frecvent afectați;
-Pacienții cu boli renale congenitale (boala polichistică renală), malformații renale sau cu rinichi unic congenital/ chirurgical;
„Consultațiile de nefrologie pot fi esențiale nu doar pentru pacienții cu boli cronice, ci și pentru cei care vor să prevină apariția problemelor.
Dacă ai întrebări sau vrei să îți verifici sănătatea rinichilor, te așteptăm la cabinetul de nefrologie din Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu”, au anunțat reprezentanții spitalului.










































