Gorjenii care au probleme de vedere pot beneficia, în luna august, de consultații oftalmologice gratuite în cadrul Cabinetului de Oftalmologie din Ambulatoriul (Policlinica) Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
În luna august, programul cabinetului este extins, fiind organizate două ture de consultații. Prima tură are loc de luni până vineri, între orele 08:00 și 15:00, iar cea de-a doua tură se desfășoară de luni până joi, între orele 15:00 și 21:00.
Consultațiile sunt asigurate de medici primari în oftalmologie: dr. Silvia Pîrvănescu, dr. Andreea Miruță și dr. Cristina Șerban.
Cabinetul de Oftalmologie este unul dintre cele mai solicitate din Ambulatoriu. În primele șase luni ale anului 2024, aici au fost efectuate peste 5.000 de consultații, iar numărul total de pacienți care au beneficiat de servicii medicale oftalmologice a depășit 9.200.
Pentru a beneficia de consultații gratuite, pacienții trebuie să prezinte cardul de sănătate și un bilet de trimitere de la medicul de familie.
La cabinet se tratează afecțiuni precum cataracta, glaucomul și viciile de refracție. De asemenea, medicii pot prescrie ochelari de vedere, rețete, scrisori medicale și pot efectua examenul fundului de ochi. Acest examen poate depista nu doar boli oftalmologice, ci și afecțiuni sistemice precum diabetul, hipertensiunea arterială, ateroscleroza sau retinopatia diabetică, susțin reprezentanții unității medicale.
Pacienții cu glaucom sunt monitorizați permanent și primesc tratament adecvat.
Consultațiile se fac doar pe bază de programare, la numărul de telefon 0741.151.346.
I.I.







































