Controale la nivel național anunțate de ministrul Sănătății

226

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat declanşarea unui control naţional prin Inspecţia Sanitară de Stat pentru verificarea blocurilor operatorii care funcţionează în afara spitalelor, cu scopul de a se asigura că acestea respectă condiţiile legale de siguranţă.

Rogobete a explicat că secţiile ATI şi sălile de operaţie trebuie să respecte norme stricte privind infrastructura şi dotările, inclusiv existenţa unui pat de terapie intensivă complet echipat şi personal calificat pentru intervenţii de urgenţă.

Ministrul a atras atenţia asupra cabinetelor medicale „de la parterul blocurilor”, unde se fac intervenţii chirurgicale minim invazive, dar care nu îndeplinesc întotdeauna standardele de siguranţă.

În acest context, Rogobete a anunţat trimiterea Corpul de Control şi a Inspecţiei Sanitare de Stat la Constanţa, după moartea unei femei de 29 de ani care a suferit complicaţii postnatale la o clinică privată. Controlul va include o verificare a tuturor acestor unităţi, iar acolo unde se vor constata nereguli, cabinetele vor fi sancţionate sau închise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.