6.1 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 14 februarie 2026

Copiii sărmani, cadonaţi de jandarmii gorjeni

434

Şi cu ocazia acestor sărbători de Crăciun, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) ,,Tudor Vladimirescu” Gorj s-au pregătit pentru “misiunea” de a oferi cadouri copiilor instituţionalizaţi care vor consta în produse tradiţionale, fructe, cozonaci, dulciuri şi diverse sortimente de suc.

Ca urmare a iniţiativei Comitetului pentru Drepturile Omului şi Drept Umanitar, personalul unităţii a contribuit benevol cu sume în bani pentru ca Moş Crăciun să poată ajunge şi la copiii instituţionalizaţi.

Astfel, ieri, o delegaţie de cadre s-au deplasat la Centrul de Servicii Comunitare pentru copilul aflat în dificultate Târgu-Jiu, unde au distribuit produsele tradiţionale de sărbători. „Ca şi în anii anteriori, am dorit să fim alături de copii, pentru a face simţită şi în inima lor bucuria Sărbătorilor de iarnă, ei la rândul lor dăruindu-ne îmbrăţişări, zâmbete şi trăiri emoţionale cum numai copiii o pot face”, a declarat Alin Ivan, purtător de cuvânt al IJJ Gorj.

I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.