Un băiat de patru ani a ajuns la spital, ieri, după ce a fost rănit într-un accident rutier, care a avut loc în jurul orei 11.40, în localitatea Hurezani.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că o femeie de 27 de ani, din comuna Căpreni, în timp ce conducea un autoturism pe DN6B Hurezani, din direcția localității Stoina către Licurici, la schimbarea direcției de mers spre stânga, ar fi fost acroșată de un alt autoturism condus de o femeie de 26 de ani, din Târgu-Jiu, care se angajase în depășire.
În urma impactului a rezultat rănirea unui pasager de 4 ani, din primul autoturism, care a fost transportat cu ambulanța la spital.
,,În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Un alt accident a avut loc miercuri, în jurul orei 08.00, tot în comuna Hurezani. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 38 de ani, din Hurezani, în timp ce conducea un autoturism pe DN6B, din direcția localității Stoina către Licurici, la schimbarea direcției de mers spre stânga, ar fi fost acroșat de un alt autoturism, condus de o femeie de 40 de ani, din județul Dolj, care se angajase în depășirea acestuia.
,,În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto și a altor două femei, de 46 și 71 de ani, pasagere în ambele mașini, care au fost transportate cu ambulanța la Spitalul Târgu-Cărbunești pentru îngrijiri de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.







































