Corupția este, fără îndoială, unul dintre cele mai des invocate motive de revoltă publică. În discursul comun, ea este asociată aproape reflex cu statul: funcționari, ghișee, instituții greoaie și decizii care par imposibil de obținut fără „atenții”. Această percepție nu este lipsită de fundament, dar este incompletă. Mai grav, ea devine o scuză comodă pentru a ignora o realitate incomodă: corupția nu este un monopol al sectorului public.
Departe de ochii publicului, fenomenul se manifestă tot mai des și în mediul privat, inclusiv în marile corporații care se revendică de la reguli stricte, proceduri interne și standarde etice ridicate. Un exemplu elocvent vine din Turda, unde un angajat al centrului logistic al unui mare lanț de retail a fost condamnat pentru luare de mită, după ce a acceptat bani pentru a aproba marfă neconformă. Detaliile cazului au șocat prin formă, dar fondul problemei este mult mai grav: corupția funcționează după aceleași reguli, indiferent de sector.
Cazul de la Turda demontează un mit adânc înrădăcinat — acela că mediul privat este, prin definiție, mai corect și mai eficient. În realitate, mecanismul este identic cu cel din instituțiile publice: bani contra favoruri, relații preferențiale, decizii luate în afara regulilor. Diferența constă doar în discreție. În privat, corupția este mai bine ascunsă, mai rar discutată și, uneori, justificată prin presiunea profitului.
Ironia este că tocmai o parte dintre actorii din sectorul privat sunt cei mai vocali critici ai corupției din stat. Se acuză birocrația, lipsa de transparență și „șpaga cerută”, dar se uită prea ușor propriile compromisuri. Corupția devine astfel selectiv condamnabilă: este scandaloasă atunci când ne încurcă, dar acceptabilă atunci când ne aduce avantaje. Acest dublu standard nu face decât să adâncească problema.
Pentru oamenii simpli și pentru antreprenorii corecți, consecințele sunt dramatice. Relațiile comerciale nu mai sunt construite pe competență, calitate sau respectarea regulilor, ci pe acces la „cine trebuie”. Cei care refuză să intre în acest joc sunt eliminați, marginalizați sau împinși spre eșec. Piața liberă se transformă într-o piață a favorurilor, iar competiția devine o iluzie.
Mai mult, efectele corupției din mediul privat ajung inevitabil la consumator. Produse de calitate îndoielnică, prețuri nejustificate și lipsa încrederii sunt costuri plătite de întreaga societate. În acest context, discursurile despre responsabilitate corporativă și etică devin simple instrumente de imagine, golite de conținut real.
Cazul de la Turda nu este o excepție, ci un simptom. El arată cât de adânc este înrădăcinată corupția și cât de ușor ne mințim atunci când credem că problema este mereu „în altă parte”. Atâta timp cât vom continua să arătăm cu degetul doar spre stat, ignorând corupția practicată în mediul privat, nu vom face decât să mutăm vina, nu să o eliminăm.
Corupția nu dispare prin indignare selectivă sau prin discursuri morale. Dispare doar atunci când refuzăm, cu adevărat, să mai fim parte din ea.
Dragoș Ionică
