Portarul Laurențiu Popescu (29 de ani) a fost convocat de urgență la echipa națională a României, după accidentarea lui Ionuț Radu, a anunțat Federația Română de Fotbal. Decizia a fost luată de selecționerul Mircea Lucescu, în urma problemelor medicale apărute după meciul dintre Celta Vigo și Alaves, încheiat cu scorul de 3-4, în care Radu s-a accidentat și a părăsit terenul.
Până când se va afla cu certitudine dacă Radu poate fi recuperat sau nu, antrenorul echipei naționale a hotărât să apeleze și la portarul Universițății Craiova. Sunt probleme serioase la nivelul portarilor, în condițiile în care și Mihai Popa a devenit indisponibil, fiind înlocuit de Cătălin Căbuz (FC Argeș). Din lot mai face parte și Marian Aioani (Rapid București).
Vorbim de trei goalkeeperi cu foarte puțină experiență în meciurile importante pentru România.
Naționala va întâlni Turcia, joi, la Istanbul, de la ora 19:00, în semifinalele play-off-ului pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, iar presiunea pusă de suporterii gazdelor va fi una extrem de mare.
Lotul României pentru barajul CM 2026 cu Turcia:
PORTARI
Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova, 0/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0), Cătălin Căbuz (FC Argeș, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 50/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0);
MIJLOCAȘI
Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Florin TĂNASE (FCSB, 26/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 2/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 2/1);
ATACANȚI
Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 7/2), David MICULESCU (FCSB, 6/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0).
Cătălin Pasăre










































