Echipa de minifotbal CSC Bâlteni a câștigat Cupa Fortuna. Competiția a fost organizată de Federația Română de Minifotbal, la Cluj. Aflată la prima participare, formația gorjeană s-a impus dramatic în finală, 7-6 după loviturile de departajare cu AS Lisnic Iași. În timpul regulamentar, scorul a fost 1-1, ambele reușite venind în prima repriză. Iulian Măicăneanu a punctat pentru echipa din Bâlteni.
La loteria loviturilor de departajare, gorjenii au fost mai inspirați, transformând cinci din cele șase șanse. Gabriel Girghescu a marcat penaltiul decisiv. Până în ultimul act, CSC Bâlteni a trecut de AS Valea Aurie Sibiu (6-1), AS Nuseni Rontransmar Bistrița ( 6-2) și CS Magic Grup Bistrița (4-0). Golgheterii formației au fost Dragoș Săulescu și Iulian Măicăneanu, cu câte 8 goluri. Bogdan Oprișa a terminat turneul cu 4 reușite, iar Claudiu Ciuculete a dat un gol.
Victoria de la Cluj le permite gorjenilor să participe la turneul final din Creta (Grecia), desfășurat în perioada 18-20 octombrie 2025.
Lot CSC Bâlteni: Andrei Paștiu, Marius Paștiu, Claudiu Ciuculete, Gabriel Girghescu, Eugen Ungureanu, Alexandru Titu, Dragoș Săulescu, Bogdan Oprișa, Daniel Spîrlea, Constantin Calcan, Gheorghe Catană, Mihai Diaconu, Iulian Măicăneanu. Antrenor: Constantin Măicăneanu.
Cătălin Pasăre










































