În România, economia nu este blocată de lipsa banilor. Este blocată de lipsa de competență, de haos administrativ și de disprețul instituțional față de antreprenori. Statul nu duce lipsă de resurse; fondurile europene există, capital privat există, idei există. Ceea ce lipsește este capacitatea de a transforma aceste resurse în investiții reale.
Consultanții AMCOR au descris recent, fără menajamente, realitatea în care funcționează firmele românești. Constatarea este gravă: antreprenorii sunt prinși între stat, bănci și birocrație. Nu este o metaforă, ci este o capcană. Statul lansează programe și le blochează, băncile cer garanții imposibile, iar regulile se schimbă după ce investițiile au fost deja planificate.
Sunt mii de firme care au cheltuit bani reali pentru proiecte depuse în programe anunțate oficial și apoi suspendate sau amânate sine die. Start-Up Nation, rescris de mai multe ori, cu aplicații depuse și plăți întârziate. PNRR – Digitalizarea IMM, unde antreprenorii au plătit audituri IT, consultanță și oferte, pentru apeluri blocate luni întregi. Electric Up, unde investițiile au fost puse pe pauză din cauza modificărilor de ghid și a întârzierii contractării. Programe AFIR, cu sesiuni suspendate sau bugete epuizate înainte de evaluare. Scheme de ajutor de stat pentru industrie, energie sau procesare, anunțate public și abandonate în tăcere.
Pentru fiecare proiect depus există facturi: consultanță, proiectare, avize, studii, timp. Aceste costuri nu apar în bugetul statului, dar sunt plătite din capital privat. Sunt bani scoși din economie fără niciun rezultat. Sunt investiții moarte înainte de a începe.
AMCOR semnalează probleme structurale grave: lipsa predictibilității, schimbarea regulilor după lansarea apelurilor, întârzieri excesive în evaluare și contractare, lipsa unor termene clare și imposibilitatea firmelor de a-și planifica fluxurile de numerar. Se adaugă presiunea fiscală crescută, lipsa de lichiditate și un sistem bancar care preferă să finanțeze statul, nu economia reală.
Relansarea economiei „fără niciun ban” ar putea începe mâine. Nu cu programe noi, ci cu respectarea celor existente. Cu reguli stabile. Cu termene asumate. Cu funcționari și decidenți care înțeleg că o întârziere de șase luni poate însemna faliment pentru o firmă mică.
Dar aici ajungem la marea întrebare: cine ia deciziile? România plătește un cost uriaș pentru promovarea necalificaților în funcții de decizie. Oameni fără experiență economică, fără contact cu mediul de afaceri, fără responsabilitate pentru consecințe. Ei nu pierd nimic când un program este blocat. Antreprenorii pierd, nu de puține ori, totul.
Costul incompetenței nu se vede doar în bani. Se vede în antreprenori care renunță. În investitori care pleacă. În tineri care nu mai încearcă. În fonduri europene ratate. În neîncrederea profundă dintre stat și economie.
România nu are nevoie în mod obsesiv de mai mulți bani pentru a crește. Are nevoie de competență, asumare și respect pentru cei care produc valoare. Altfel, fiecare program lansat fără capacitate administrativă devine o capcană, iar fiecare decizie luată de oameni nepregătiți devine o taxă ascunsă pe viitorul acestei țări.
Relansarea economiei începe cu o decizie simplă: punem oameni capabili să decidă sau continuăm să plătim prețul incompetenței?!
Dragoș Ionică
