Cum s-a ales un șofer cu o amendă penală de 12.000 de lei!

123

Un șofer a fost condamnat la amendă penală de 12.000 de lei, după ce a fost prins la volan, deși avea permisul suspendat. Polițiștii l-au oprit pe DN 67, în Bumbești-Pițic, deoarece circula cu 103 km/h într-o zonă unde limita de viteză era de 70 km/h.

În urma verificărilor, agenții de poliție au descoperit că șoferul, în vârstă de 51 de ani, avea dreptul de a conduce suspendat din cauza cumulului de puncte, ca urmare a săvârșirii unor contravenții la regimul circulației pe drumurile publice.
„Astfel, la data de 14.11.2024, inculpatul a fost surprins de către lucrătorii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci – Formaţiunea Rutieră în timp ce conducea pe DN 67 Bumbeşti-Pițic, autoturismul Mercedes-Benz, din direcţia Târgu Jiu către Râmnicu Vâlcea, şi a fost sancţionat cu amendă contravenţională conform art. 121 alin. 1 din OUG 195/2002, întrucât circula cu viteza de 103 lm/h pe un sector de drum unde limita maximă de viteză era de 70 km/h, iar acesta a semnat procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Prin adresa Serviciului Rutier al I.P.J. Vâlcea, Poliția Oraşului Novaci a fost încunoștințată despre faptul că inculpatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice în perioada 28.10.2024 – 26.12.2024, ca urmare a cumulului de puncte”, potrivit rechizitoriului.
Bărbatul a contestat suspendarea dreptului de a conduce, însă instanța i-a respins cererea din cauza neplății taxei judiciare de timbru. „Această încheiere i-a fost comunicată inculpatului la data de 17.10.2024, astfel că acesta a cunoscut faptul că plângerea contravenţională formulată nu i-a fost admisă, iar sancţiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice urma să îşi producă efectele”, au mai reținut anchetatorii.
Bărbatul a recunoscut că a greșit și a cerut judecarea în procedură simplificată.
Instanța a ținut cont de faptul că nu are antecedente, are studii superioare, este director de societate comercială și a avut o atitudine cooperantă pe tot parcursul procesului. Totuși, pentru că a încălcat legea, judecătorul a stabilit o amendă penală orientată „între mediu și maxim”, considerată suficientă pentru reeducare și pentru atingerea scopului pedepsei.
În ceea ce privește cuantumul unei zile-amendă, instanța a stabilit suma de 60 de lei, ținând cont de situația materială a inculpatului. Astfel, bărbatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii în valoare totală de 12.000 de lei, calculată prin înmulțirea a 200 de zile-amendă cu 60 de lei/zi, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis.
Instanța l-a avertizat că, în situația în care, cu rea-credință, nu va achita amenda, zilele-amendă neplătite se pot transforma în zile de închisoare. „În temeiul art. 64 alin. (1) din Codul penal, aduce la cunoștința inculpatului că în cazul în care pedeapsa amenzii penale nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, obligaţia de plată a amenzii neexecutate poate fi înlocuită cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. Pune în vedere inculpatului că, potrivit art. 559 alin. (1) din Codul de procedură penală, are obligația să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Novaci, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, precum și posibilitatea de a solicita eșalonarea plății acesteia, în eventualitatea că se află în imposibilitatea achitării integrale a amenzii în termenul stabilit”, a decis Judecătoria Novaci, hotărârea nefiind definitivă.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.