O cunoscută interpretă de muzică populară din județul Gorj este acuzată de furt din hipermarket. Și partenerul acesteia este cercetat în același dosar.
„La data de 16 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un hypermarket din municipiu, au fost identificate două persoane bănuite de sustragerea unor bunuri. Polițiști de ordine publică s-au deplasat la fața locului, unde au identificat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea Moșnița Nouă, județul Timiș și o femeie de 36 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, bănuiți că ar fi sustras, de pe rafturile hypermarketului, situat pe strada Termocentralei, mai multe produse, în valoare totală de 380 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Bunurile au fost recuperate și restituite societății comerciale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.









































