Cursanta Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Daria Elena Cojocaru, a obținut un nou rezultat remarcabil la o competiție națională de prestigiu. Tânăra artistă a câștigat Mențiune la Festivalul Național „Cântec Nou în Mehedinți”, ediția XXXIII.
Evenimentul s-a desfășurat în perioada 22–23 noiembrie 2025, la Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin. Daria Elena Cojocaru a urcat pe scenă în calitate de solist vocal, reprezentând cu mândrie județul Gorj.
Pregătită și coordonată de profesoara Sofia Pleșu Munteanu, cu acompaniamentul corepetitorului Vali Zorzon, tânăra interpretă a impresionat juriul prin vocea sa expresivă, emoția transmisă și eleganța prestației artistice. Rezultatul obținut confirmă evoluția constantă și talentul ei în plină afirmare.
Festivalul Național „Cântec Nou în Mehedinți” este un eveniment cu tradiție, aflat anul acesta la cea de-a XXXIII-a ediție. Pe parcursul celor două zile, scena Palatului Culturii „Teodor Costescu” a reunit atât artiști consacrați ai folclorului românesc, cât și tineri interpreți aflați la început de drum. Programul artistic a fost unul de excepție.
Pe 22 noiembrie, publicul s-a bucurat de recitalurile susținute de Georgeta Corlan și Grupul Bordeiașului, Adriana Popovici-Lolea, Cristina Croitoru, Alin Gabriel Matei, Narcisa Băleanu și Marian Medregoniu, alături de tinerii artiști Denisa Gavriluț, Larisa Cârlugea și Alina Moți Drăghia. A doua zi a festivalului, 23 noiembrie, scena a fost animată de nume mari ale muzicii populare: Niculina Stoican și Emilia Dorobanțu, alături de invitații speciali Doinița și Ionuț Dolănescu și Mariana Anghel. Evenimentul a fost prezentat de îndrăgita realizatoare TV Iuliana Tudor, care a adăugat eleganță și farmec atmosferei festivalului.
Reprezentanții Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu au transmis felicitări atât Dariei, cât și profesorului coordonator și părinților, apreciind dedicarea, munca și sprijinul care au contribuit la acest succes.
Izabella Molnar







































