Cursantă a ȘPA Târgu Jiu, premiată la un festival național de folclor

152

Talentul autentic al muzicii populare românești a fost din nou recompensat la nivel național. Cursanta Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Daria Elena Cojocaru, a obținut Premiul Special la Festivalul Național de Folclor „Sus, sus, la moți, la munte”, desfășurat la Câmpeni, județul Alba, ajuns la ediția a XXXVIII-a.
Evenimentul, dedicat valorilor autentice ale folclorului românesc și tradițiilor moțești, a reunit tineri artiști din întreaga țară, oferindu-le ocazia să-și etaleze talentul și dăruirea pentru muzica populară. Sub îndrumarea profesoarei Sofia Pleșu Munteanu, Daria a impresionat juriul prin interpretarea plină de emoție și autenticitate, reușind să se evidențieze în rândul concurenților și să aducă acasă o distincție deosebită pentru Școala Populară de Arte din Târgu Jiu.
Premiul Special reprezintă o recunoaștere a talentului, pasiunii și muncii constante depuse de tânăra interpretă, dar și un semn al calității educației muzicale oferite de instituția gorjeană. Reprezentanții Școlii Populare de Arte au transmis felicitări Dariei pentru performanța artistică, profesoarei coordonatoare pentru implicare, precum și părinților pentru sprijinul necondiționat.
Evenimentul confirmă încă o dată importanța promovării folclorului autentic românesc și a valorilor tradiționale, iar reușita Dariai Elena Cojocaru este un exemplu de excelență pentru tinerii artiști gorjeni și nu numai.
„Suntem mândri de tine, Daria! Premiul obținut este dovada talentului și dedicării tale pentru muzica populară autentică!”, au transmis reprezentanții Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.