În pragul sărbătorilor de iarnă, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj a primit o nouă sponsorizare din partea societății Soceram, companie recunoscută drept un partener constant și de încredere al instituției.
Gestul vine să confirme, încă o dată, implicarea activă a mediului de afaceri în sprijinirea comunității locale și a persoanelor aflate în situații vulnerabile.
De-a lungul anilor, compania s-a remarcat printr-o implicare susținută în viața socială a județului Gorj, oferind sprijin constant beneficiarilor DGASPC.
Continuitatea acestui parteneriat reflectă responsabilitatea socială a companiei și angajamentul său față de copiii și persoanele aflate în grija Direcției, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de viață ale acestora.
Sponsorizarea oferită în această iarnă aduce bucurie și speranță beneficiarilor DGASPC Gorj.
Copiii din sistemul de protecție specială vor primi daruri specifice sărbătorilor, constând în pachete cu dulciuri, sucuri și alte produse alimentare, atent alese pentru a fi pe gustul lor.
Aceste surprize vor contribui la crearea unei atmosfere festive și la oferirea unor momente de
fericire copiilor care se află în grija statului.
Parteneriatul dintre DGASPC Gorj și firma amintită mia sus este unul cu tradiție și se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Gorj.
În fiecare an, în preajma sărbătorilor, reprezentanții companiei au fost alături de copiii din sistemul de protecție specială, dar și de cei proveniți din medii defavorizate, prin diverse donații și acțiuni caritabile.
Reprezentanții instituției au transmis mulțumiri societății pentru generozitate și pentru faptul că rămâne un partener implicat și responsabil, susținând constant demersurile dedicate persoanelor vulnerabile și contribuind la consolidarea solidarității în comunitatea gorjeană.









































