La împlinirea a 48 de ani de activitate la catedră, de muncă educativă complexă şi stăruitoare, cu generații întregi de elevi, cunoscutul și renumitul dascăl gorjean, profesorul Ion Elena, și-a încheiat cariera didactică și, începând cu data de 16 decembrie 2025, s-a pensionat. O viață închinată migăloasei dar şi nobilei munci cu tinerii, de la frageda vârstă a copilăriei timpurii, începând cu elevii din ciclul primar până la cel liceal şi postliceal – acesta a fost parcursul profesional al distinsului dascăl şi scriitor gorjean.
Pentru că momentul pensionării are o relevanţă specială în viața profesorului Ion Elena, a omului de cultură, jurnalistului, scriitorului și formatorului de caractere care s-a dăruit cu întreaga fiinţă şcolii şi învățământului, considerăm că este o oportunitate să prezentăm câteva detalii și informații relevante din biografia domniei sale.
Profesorul, omul de cultură, prozatorul și publicistul Ion Gh. Elena s-a născut la 14 septembrie 1957 în satul Padeș, județul Gorj, părinții săi fiind Gheorghe şi Maria Elena. Învață la Școala Generală Padeș, fiind absolvent al promoţiei 1972, cu cea mai mare medie din istoria şcolii. Încântat de exemplul dascălilor săi, susține examenul de admitere la Liceul Pedagogic din Târgu-Jiu – specialitatea învățători, unde este admis printre primii, iar în perioada 1972 – 1977 urmează cursurile acestui liceu de prestigiu. Totodată frecventează și cursurile Școlii Populare de Artă din Târgu-Jiu – secția coregrafie (1973-1976), fiind dansator al Ansamblului Folcloric „Altiţa”.
După absolvirea liceului, tânărul învățător este repartizat la Școala Ajutătoare Târgu-Jiu, unde lucrează în perioada 1977 – 1985, cu o întrerupere pentru efectuarea stagiului militar obligatoriu la o unitate din oraşul Deta – Judeţul Timiș (1978-1979).
După revenirea la catedră, se transferă ca învățător la Școala Generală Nr. 11 Târgu-Jiu (azi – Şcoala Gimnazială „Pompiliu Marcea”), cu data de 1 septembrie 1985, până la 31 august 1996. Urmează perioada septembrie 1996 – 20 februarie 1998, când activează ca inspector școlar pentru învățământul primar la Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Se întoarce din nou la clasă, ca învățător, unde rămâne până la sfârşitul lunii august a anului 2005. Cu 1 septembrie, revine la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, unde îndeplinește funcțiile de inspector școlar cu activitatea educativă, inspector școlar pentru management instituțional, inspector școlar pentru educație permanentă şi mentorat.
Începând cu 1 septembrie 2012 este numit director al Centrului Județean pentru Resurse și Asistenta Educațională (CJRAE) Gorj, calitate pe care o îndeplinește până la 31 august 2016, când se întoarce la catedră, ca profesor de științe socio-umane la Palatul Copiilor Târgu-Jiu, fiind și inspector școlar pentru învățământ particular şi alternative educaționale, învățământ special şi special integrat la Inspectoratul Școlar Județean Gorj (între 15 iunie 2020 şi 31 august 2021).
Din 1 septembrie 2021 şi până la 16 decembrie 2025, când s-a pensionat, a coordonat Cercul de Educaţie Civică şi Jurnalism de la Palatul Copiilor Târgu-Jiu, cu peste o sută de elevi înscrişi în fiecare an şcolar. Aici a înfiinţat revista şcolară „Lumina din cuvânt”, cu care a obţinut titlul de Laureat pe Ţară (2023) şi Premiul I pe ţară (2024), ambele la Concursul Naţional al Revistelor Şcolare, desfăşurat în Tabăra de Jurnalism de la Muncel, Judeţul Iaşi.
În perioada 2000 – 2004, Ion Elena urmează cursurile Universității „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, Facultatea de Științe Juridice şi Administrative, profilul științe juridice, specializarea drept, continuându-și apostolatul didactic ca profesor de cultură civică şi consiliere vocațională la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, în Programul „A doua şansă” (2006 – 2010), educație antreprenorială – la Colegiul Auto „Traian Vuia” Târgu-Jiu (2011 – 2015), drept comercial, drept financiar şi fiscal – la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Târgu-Jiu, învăţământ postliceal (2012 – 2015).
Profesorul Ion Elena este dascălul care se pregătește permanent, urmând cursurile de master în ”management educațional” la Universitatea ”Aurel Vlaicu” din Arad (2005-2006). Tot aici, finalizează studiile postuniversitare în ”psihopedagogie specială” (2010). Între anii 2013 – 2015, mai face un masterat în ”psihologie”, la Universitatea ”Titu Maiorescu„ București. Totodată urmează alte peste 10 cursuri de specializare organizate de Ministerul Educaţiei.
Așa cum aminteam mai sus, rezultatele obținute de-al lungul anilor l-au recomandat pe Ion Elena să candideze și să obțină postul de inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj în mai multe rânduri, precum și pe cel de director la Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj.
În decursul anilor, Ion Elena a fost membru al unor consilii de administrație, consilii consultative sau al unor organizații profesionale/sindicale, astfel: Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Gorj (2008-2012), Consiliul de Administraţie al Palatului Copiilor Târgu-Jiu (2023 – 2025), Consiliul Consultativ al Inspectoratului Școlar Județean Gorj (2011 – 2012); președinte al Consiliului de Administrație al CJRAE Gorj (2012 – 2016); membru fondator şi lider al Sindicatului Liber din Învățământ „Theodor Aman” de la Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” Târgu-Jiu (1992 – 2009); vicepreședinte al Sindicatului Liber din Învățământ Târgu-Jiu şi al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj (1999 – 2004); prim-vicepreședinte al USLÎ Gorj (2004 – 2011).
Ion Elena se implică în viața comunității sale profesionale precum și a celei jurnalistice și culturale, fiind, printre altele: membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR – din 18 noiembrie 1994 şi în prezent), vicepreședinte al Societății Învățătorilor Gorjeni (1994 – 2008), membru fondator al Fotoclubului „Clio” de pe lângă Muzeul „Alexandru Ştefulescu” al Județului Gorj (1995); membru fondator al Asociației cultural-științifice „Școala Gorjeană” (2010); membru fondator şi activ al Asociației Cercetătorilor şi Autorilor de Carte Gorjeni „Alexandru Doru Şerban”, cu sediul în Târgu-Jiu (2010); membru în Corpul Naţional al Experților în Management Educațional (2012); membru al Comitetului Director al Asociației „AGAPE GORJ”, asociație cu activități filantropice, (octombrie 2011 şi în prezent).
Debutul publicistic în presa scrisă al elevului Ion Elena, a avut loc în 2 aprilie 1972, la nici 15 ani împliniți, cu articolul „Cravatele roșii în acțiune”, în ziarul cotidian „Gazeta Gorjului”, articol care se referea la activitatea elevilor de la Școala Generală Padeș, de împădurire cu puieți de salcâm şi stejar a unei suprafețe forestiere din pădurea Șușara.
Debutul literar în presa scrisă s-a petrecut în data de 17 iunie 1976, în „Cutezătorii”, revista copiilor din România, cu reportajul literar „Ecoul unui glas constructor de stele” – premiat cu mențiune în cadrul Concursului Literar National „Galeria Cutezătorilor”.
Ion Elena a debutat editorial în anul 2010, cu volumul de reportaj „Adio, frumoaselor zăpezi!”, apărut la Editura „Măiastra”, Târgu-Jiu.
Între anii 1972–1985 și 1990–1992, Ion Elena colaborează cu Studioul Teritorial de Radio „Oltenia” Craiova, având câteva sute de intervenții radiofonice.
Totodată publică, în volume, la ”Gorjul literar”, ”Copii cântă România”, ”Limbă și literatură pentru elevi”, ”Almanahul Gorjului, ”Scriitori gorjeni – file de dicționar”.
În creația sa scriitoricească, Ion Elena abordează cu predilecție reportajul, dar și alte specii ale genului publicistic îi sunt la suflet. Semnează sute de articole pe diverse teme în diverse publicații precum: ”Gazeta Gorjului”, ”Scînteia tineretului”, ”Cutezătorii”, „Rămurele”, „Flacăra”, ”Contemporanul”, ”De veghe”, ”Curierul dreptății sociale”, ”Gorjul pitoresc”, ”Dimineața Gorjului”, ”Țara lui Bachus”, ”Opinia”, ”Gorjeanul”, ”Didactica”, ”Revista Învățătorimii Gorjene”, ”Caietele Columna”, ”Ager”, ”Fluidul roditor”, ”Murmurul Jilțurilor”, ”Cuget liber”, „Freamătul”, ”Satul Românesc”, ”Învățătorul”, ”Jurnal 11”, ”Coloana Infinitului” – Timișoara, ”Tribuna învățământului”, „Arcina”, „Graiul Apelor”, „Vertical”, ”Spicon” ș.a.
De-a lungul anilor, Ion Elena a fost redactor şef/redactor, editor, ziarist, colaborator, la următoarele publicații: „Gazeta Gorjului/Gorjeanul”, cotidian județean, Târgu-Jiu, colaborator, (1972-2019); Studioul Teritorial de Radioteleviziune Craiova, colaborator, (1972-1985); „Gorjul pitoresc”, Târgu-Jiu, fondator şi redactor-șef (aprilie 1990); Studioul de Radio „Oltenia” Craiova, colaborator, (1990-1992); „Scînteia tineretului”, cotidian național, București, corespondent județean, (1980-1989); „De veghe”, săptămânal militar național, București, colaborator, (1978-1980); „Ager”, săptămânal, Târgu-Jiu, redactor, secretar general de redacție, redactor şef-adjunct, redactor-șef (1992 – 2010); „Vertical”, săptămânal, Târgu-Jiu, redactor-editor de rubrică, (2010 şi în prezent); „Revista Învățătorimii Gorjene”, Târgu-Jiu, redactor, redactor-șef, (2001-2012); „Jurnal 11”, director, revistă a elevilor şi profesorilor de la Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” Târgu-Jiu (1999-2012), revistă cu 8 titluri de Laureat la etapa pe țară a Concursului National al Revistelor Școlare, la secțiunea reviste de gimnaziu; „Drumuri spre suflet”, director, revistă științifică, editată de CJRAE Gorj, (2014-2016); „Spicon” Târgu-Jiu, redactor, revistă de literatură, arte şi istorie culturală, editată de Asociația Cercetătorilor şi Autorilor de Carte Gorjeni „Alexandru Doru Șerban” din Târgu-Jiu (2017 şi în prezent); „Lumina din cuvânt”, fondator şi coordonator, revistă a elevilor şi profesorilor de la Palatul Copiilor Târgu-Jiu (2016 şi în prezent).
De asemenea, profesorul Ion Elena a scris și a publicat, ca autor sau coautor, următoarele cărți: „Adio, frumoaselor zăpezi!”, reportaj, Editura „Măiastra” Târgu-Jiu, 2010 şi 2013 – ediţie revizuită şi adăugită; „Desculţ prin roua verde”, reportaj, Editura „Măiastra” Târgu-Jiu, 2014; „O șansă pentru schimbare”, coautor, manual digital editat de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Editura „Măiastra” Târgu-Jiu, 2019; „Pregătirea psihologică pentru examene”, coautor, Editura „Măiastra” Târgu-Jiu, 2009; ”Scriitori gorjeni, file de dicționar”, coautor, Editura „Ager”, Târgu-Jiu, 1998; „Struguri cu soare în priviri”, reportaj, Editura „Tipo Moldova”, Iaşi, 2016.
Important este și faptul că scriitorul Ion Elena este inclus în numeroase antologii, studii, publicații în volum sau culegeri, precum: „Copiii cântă România”, Antologia celor mai frumoase scrieri literare ale pionierilor, închinate României în primul deceniu de activitate a cenaclurilor pionierești (1967-1977), Editura Didactică şi Pedagogică, București, 1979; „Gorjul literar”, vol. VIII, editat de Centrul Județean de Îndrumare a Creației Populare şi a Mișcării Artistice de Masă Gorj, Asociaţia „Gorjul Literar”, Târgu-Jiu, 1980; „Almanahul Gorjeanul”, Editura „Gorjeanul”, Târgu-Jiu, 1991; „Istoria presei gorjene – file”, coautor, Editura „Ager”, Târgu-Jiu, 1994; „Almanahul Gorjului”, Editura „Ager”, Târgu-Jiu, 1999; „Meșteșuguri tradiționale și meșteșugari din Gorj”, Alexandru Doru Şerban, Nicolae Mischie, Editura „Rhabon” Târgu-Jiu, 2003; „Oameni şi întâmplări din Gorj”, Titu Pânişoară, Editura „Măiastra” Târgu-Jiu, 2005; „Autori gorjeni şi cărțile lor – dicționar”, Alexandru Doru Şerban, Nelu Vasile, Editura „Măiastra” Târgu-Jiu, 2007; „Gorjul literar” (Antologie „Columna”), Editura Centrului Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale – Gorj, Târgu-Jiu, 2015; „Școala de Literatură de la Târgu-Jiu”, vol. I (A-G), Ion Popescu-Brădiceni, Editura Academica Brâncuși, Târgu-Jiu, 2016; „Un Dicționar al Scriitorilor Români Contemporani”, vol. IV, Ioan Holban – coord., Editura „Tipo Moldova”, Iaşi, 2016; „Domnitor fără Coroană. Tudor Vladimirescu în conștiința şi memoria gorjenilor”, Gheorghe Nichifor, Editura „Măiastra”, Târgu-Jiu, 2021; Profiluri de autori, Victor Troacă, Editura „Măiastra”, 2022; Scriitori români contemporani şi cărţile lor – o istorie transmodernistă a literaturii române contemporane, Ion Popescu-Brădiceni, Editura „Tipo Moldova”, Iaşi, 2023 ș.a.
Ion Elena scrie în continuare, are în lucru câteva proiecte scriitoricești îndrăzneţe. Este vorba despre volumele de proză: „Susur pe Motru (reportaj), „Cetatea de piatră a Sohodolului de Tismana” (monografie), „Glasul marelui pandur” (proză), „Dezlănţuirea lichelelor” (publicistică), „Râul verde cu platani” (publicistică), „Jurnalul tatălui meu” (proză memorialistică), „Lacrimile munţilor” (bildungsroman), „Dumitru Bunoiu – un nume, o legendă pe frontispiciul şcolii gorjene” (proză).
De-a lungul anilor, profesorul şi jurnalistul Ion Elena a publicat și sub diverse pseudonime, vreo 28 existente în arhivele şi colecţiile de presă scrisă. Dintre acestea amintim doar câteva: Tudor Măgureanu, Diana Lotru, Irina Codru, Denisa Godeanu, Radu Arieş, Ion Pădeşanu, Ion Padina, Carmen Torna, Dorin Motru.
Conform afirmațiilor sale, profesorul Ion Elena a avut câțiva mentori în formarea ca publicist, reporter şi scriitor, oameni de condei, erudiți şi talentați, recunoscuți pentru activitatea lor scriitoricească, precum: George Manoniu (profesor şi redactor, „Gazeta Gorjului”), Lucian Zatti (redactor şi scriitor, Radio Craiova), Mircea Pospai (scriitor şi director, Radio Craiova), Cornel Sorescu, (redactor şef, Radio Craiova), Alexandru Doru Şerban (scriitor), Ion Popescu-Brădiceni (profesor, ziarist, scriitor, Gorjeanul), Doru Fometescu (medic şi scriitor).
În întreaga sa activitate didactică, jurnalistică și scriitoricească, Ion Elena a dovedit pricepere, talent, creativitate, un remarcabil spirit de observație și capacitate de selecție a subiectelor abordate, pasiune în tot ceea ce face, putere de muncă, corectitudine, insistență și dragoste față de natură și semenii săi.
Mai remarcăm și hoby-urile distinsului profesor, jurnalist, om de cultură și scriitor: fotografia, ecologia, călătoriile, pescuitul. Toate acestea au făcut din Ion Elena un apreciat jurnalist de reportaj, recunoscut și de foarte multe ori premiat pentru scrierile sale.
Pentru prestigioasa activitate didactică desfășurată de-a lungul anilor, precum și a celei scriitoricești, profesorul Ion Elena a fost răsplătit cu numeroase premii și înscrisuri de onoare, dintre care amintim: Diploma „Gheorghe Lazăr” Clasa I, cea mai înaltă distincție care se atribuie personalului didactic din învățământul preuniversitar românesc, din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (2007); Premiul „Alexandru Sahia”, pentru reportaj (1984); Premiul III, pentru reportaj, la Festivalul-concurs interjudeţean de creaţie literară „Tudor Arghezi” Târgu-Cărbuneşti (1986); Premiile „Vertical 2021” – Diplomă de excelență pentru cariera didactică şi publicistică de peste patru decenii în slujba Gorjului şi gorjenilor, acordată de Asociația „Pro Vertical”; Înscris de Onoare şi Medalia celei de-a 55-a aniversări a Palatului Copiilor Târgu-Jiu (2008); Înscris de Onoare, pentru sprijinul permanent acordat culturii gorjene şi pentru credinţa în valorile ei eterne, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea Casei de Creaţie Gorj (2008); Diplomă jubiliară, acordată de Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina, cu prilejul Concursului Național al Copiilor „Călușul Românesc”, ediţia a X-a, (2009); Diplomă de excelenţă, din partea publicaţiei „Ager” din Târgu-Jiu, pentru activitatea creatoare în cadrul Grupului Spiritual „AGER” (2000); Diplomă jubiliară, din partea cotidianului independent „Gorjeanul” din Târgu-Jiu, cu prilejul aniversării a 85 de ani de la înfiinţarea publicaţiei (2009); Diplomă de Merit „Titu Rădoi” pentru contribuțiile de excepție în slujba propășirii spirituale a Ţării Jiului de Sus, din partea Fundației cultural-științifice „General Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu (2009); Diplomă de Onoare, pentru merite deosebite în managementul proiectelor şi activităților educative extrașcolare, acordată de Palatul Naţional al Copiilor din România, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la înființarea acestei prestigioase instituţii (2010) și multe altele.
Subliniem că profesorul şi jurnalistul Ion Elena este membru fondator și activ al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Alexandru Doru Șerban” Târgu-Jiu și totodată membru al colectivului de redacție al revistei de literatură, arte și istorie culturală ”Spicon”, editată de asociaţie.
Folosim acest prilej pentru a-i mulțumi distinsului profesor Ion Elena pentru dedicația și îndelungata sa activitate în slujba învățământului gorjean, adresându-i urări de sănătate, ani mulţi și buni, plini de creație, precum și gândurile de succes deplin în materializarea proiectelor scriitoricești și nu numai, prezente și viitoare ale domniei sale,.
Dr. Victor Troacă
Președinte, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni
”Alexandru Doru Șerban” Târgu-Jiu








































