La începutul Săptămânii Patimilor, într-un climat destul de încordat, legat de pericolul unui război autodistrugător şi de efectele sale, putem spune că Ierusalimul, cu tot ceea ce are el mai sfânt, abundă în confuzii de interpretare a istoriei sale, inclusiv, cu privire la momentul de după primirea triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în acest dumnezeiesc Templu al spiritualităţii universale! Această Cetate a Ierusalimului pământesc a dat naştere la multiple legende, ceea ce i-a sporit dramatismul şi chiar i-a înfrumuseţat şi mai mult sacralitatea! În faţa mulţimii care Îl aclama, Hristos Domnul rostea cu limpezime: „Privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru”, explicând, apoi, venirea Apocalipsei: „Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri”, înainte să vadă „pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă”, de aceea, afirmaţiile incendiare făcute de Iisus Domnul îi va fi alarmat serios pe procuratorul roman şi pe marii preoţi care, avertiza el, nu se puteau aştepta la milă în Ziua Judecăţii: „Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei?”, spunându-le răspicat fariseilor adevărul despre răstignirea Sa!
„Privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru”!
De Paşte, atmosfera din Ierusalim era întotdeauna mai încordată, dar de data aceasta, autorităţile au fost şi mai agitate decât de obicei şi în câteva dintre versetele lor adesea trecute cu vederea, Marcu şi Luca susţin că în Ierusalim tocmai avusese loc o răscoală a galileenilor, reprimată de Pilat, care executase optsprezece galileeni în apropiere de «turnul din Siloam», la sud de Templu. Unul dintre rebelii supravieţuitori era Barabbas, pe care Iisus îl va întâlni curând şi care «în răscoală săvârşise ucidere», iar, marii preoţi au decis să nu mai rişte nimic, lăsând să scape un alt galileean care le ţinea predici despre distrugerea lor într-o iminentă Apocalipsă! În acest fel, Caiafa şi Annas, influentul fost mare preot, au discutat ce trebuie să facă, iar, Caiafa, aşa cum se arată în Evanghelia după Ioan, susţinea că e mai bine «să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul», pentru că, după aceea, ei să-şi facă planul. A doua zi, Iisus s-a pregătit de Sărbătoarea Paştelui în Sala de Sus, numită «Coenaculum» pe colina de vest a Ierusalimului şi cunoscută mai târziu ca «Muntele Sionului». Aşa că în timpul cinei, Iisus află că apostolul său Iuda Iscarioteanul l-a trădat pentru treizeci de arginţi, dar nu-şi schimbă planul de a merge să se plimbe prin liniştita livadă de măslini din Grădina Ghetsimani, aflată de cealaltă parte a Văii Chedron, unde Iuda dispare. Nu se spune dacă el l-a trădat pe Iisus pentru că îl considera prea radical sau insuficient de radical, din cupiditate sau din invidie. Mai târziu, Iuda s-a întors cu o poteră alcătuită din preoţi importanţi, gărzi ale Templului şi legionari romani, şi chiar dacă aceştia nu l-au recunoscut imediat pe Iisus în întunericul nopţii, Iuda l-a trădat, identificându-l printr-un sărut, iar, apoi şi-a primit banii. Într-o scenă haotică desfăşurată la lumina torţelor, apostolii şi-au scos săbiile, Petru a tăiat urechea unuia dintre servitorii marelui preot şi un băiat al cărui nume nu-l ştim a fugit gol puşcă, pierzându-se în noapte, fiind vorba despre un amănunt atât de straniu, încât pare veridic. Iisus a fost arestat, iar apostolii săi s-au împrăştiat, mai puţin doi care l-au urmărit de la distanţă. Era aproape miezul nopţii, când Iisus, sub paza soldaţilor romani, a fost escortat pe lângă zidul sudic, a trecut prin Poarta «Siloam», până în Oraşul de Sus, la palatul lui Annas, eminenţa cenuşie care domina Ierusalimul şi personifica reţeaua rigidă şi incestuoasă a familiilor Templului. El însuşi fost mare preot, Annas era socrul lui Caiafa, actualul ocupant al acestei funcţii, şi nu mai puţin de cinci dintre fiii săi vor deveni mari preoţi. Dar, majoritatea evreilor îi dispreţuiau pe el şi pe Caiafa, considerându-i nişte colaboratori brutali şi corupţi, ai căror servitori, ni se spune într-un text evreiesc, «ne bat cu bâte», ceea ce înseamnă că dreptatea făcută de ei nu era decât o escrocherie şi o sursă de profit. Iisus, pe de altă parte, a reuşit să ajungă la inima poporului şi avea susţinători printre membrii Sinedriului, iar, Procesul acestui sfânt neînfricat şi popular propovăduitor trebuia să se desfăşoare repede şi pe furiş, în timpul nopţii. La un moment dat, după miezul nopţii, în timp ce gărzile făceau focul, în curte, Apostolul Petru, discipolul lui Iisus, afirma de trei ori că nu-l cunoaşte pe învăţător. De aceea, Annas şi ginerele său i-au adunat pe membrii Sinedriului care le erau loiali, dar, nu pe toţi, deoarece cel puţin unul dintre ei, Iosif din Arimateea, era un admirator al lui Iisus şi nu a fost de acord cu arestarea Domnului.
„Veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului”!
Desigur, fiecare eveniment din această relatare avea să prezinte propria geografie a Ierusalimului, deşi multe dintre aceste locaţii sunt probabil greşite din punct de vedere istoric, cu Sala de Sus (Cenaclul) de pe Muntele Sionului care este locul tradiţional al «Cinei cea de Taină», dar, în realitate, se poate să fi fost mai aproape de casele mai sărăcăcioase din jurul scăldătoarei Siloam, deoarece Marcu vorbeşte despre «un om care ducea un urcior cu apă» acolo, cu toate că tradiţia «Cinei cea de Taină» a apărut mai târziu, în secolul al V-lea, şi s-a dezvoltat şi mai mult în epoca cruciadelor. O altă tradiţie şi mai răspândită sugerează că aici a coborât Duhul Sfânt asupra apostolilor la Sărbătoarea «Cincizecimii», după moartea lui Iisus, dar, locul este cu siguranţă unul dintre cele mai vechi sanctuare creştine. Sfinţenia sa a fost atât de molipsitoare, încât şi evreii, şi musulmanii s-au închinat aici. Se presupune că locul tradiţional, dar plauzibil, al palatului lui Annas se află sub Biserica «Sfinţilor Arhangheli», în cartierul armenesc. De altfel, o piatră cu inscripţia «aparţinând casei lui Caiafa», în aramaică, a fost descoperită la Ierusalim, iar în 1990, unii muncitori constructori au găsit un mormânt sigilat al cărui osuar purta inscripţia «Iosif, fiul lui Caiafa», deci, probabil acestea sunt osemintele marelui preot. Se presupune că locaţia corectă ar fi Grădina Ghetsimani cu străvechea plantaţie de măslini. Deci, Iisus a fost interogat de marele preot Caiafa, care Îl învinuia că a ameninţat că se va distruge Templul şi se va reconstrui în trei zile, că a pretins că el este Mesia, dar, după aceste învinuiri, Iisus nu a răspuns, dar la sfârşit a recunoscut: „Veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului”! Atunci, Caiafa a zis: «Aţi auzit hula. Ce vi se pare vouă»? «Este vinovat de moarte», a răspuns mulţimea ce se strânsese acolo în ciuda orei târzii. După aceea, Iisus a fost legat la ochi şi a petrecut noaptea în curte, în huiduielile celor de acolo, până dimineaţă, când s-a putut trece la lucruri mult mai grele, iar, Pilat aştepta verdictul. Procuratorul roman, încadrat de soldaţii aliaţi şi sub privirile unei mulţimi agitate, a ţinut audienţa la Pretoriu, o platformă mai înaltă, situată în exteriorul Citadelei lui Irod, cartierul general al romanilor, lângă Poarta «Jaffa» de azi. Pontius Pilat era un milităros agresiv, lipsit de tact şi depăşit de situaţia din Iudeea, mai ales că în Ierusalim era deja detestat, fiind renumit pentru «corupţie, jafuri, furturi, nedreptăţi, nenumărate execuţii şi o ferocitate sălbatică», deoarece, chiar unul dintre înalţii slujitori irodieni îl caracteriza ca fiind «răzbunător, cu un temperament coleric» şi de cele mai multe ori necumpătat. Deja îi scandalizase pe evrei, când a ordonat soldaţilor săi ca să intre în Ierusalim, afişând pe scuturi portrete ale împăratului. (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi
