În ziua Sărbătorii de «Buna Vestire», când o cinstim pe «Maica Luminii», Născătoarea de Dumnezeu, dacă vedem cu ochii unei minţi istorice şi conflictul actual din Orientul Mijlociu şi analizăm pe cât posibil, cu argumente ştiinţifice, istoria zbuciumată a Ierusalimului pământesc, putem începe şi cu Regatul şi Templul lui David, cu oraşul regal, pentru că în momentul în care îşi face apariţia un tânăr care spune că l-a omorât pe Saul: „Eu am ucis pe unsul Domnului”, însuşi David îl dă uitării pe autorul uciderii şi apoi deplânge moartea lui Saul şi a lui Ionatan în versuri care au dăinuit până azi: „Podoaba ta, Israele, a fost doborâtă pe înălţimile tale! Cum au căzut vitejii! Fiicele lui Israel, plângeţi pe Saul, cel ce v-a îmbrăcat în purpură cu podoabe şi v-a pus pe haine podoabe de aur! Saul şi Ionatan, cei iubiţi şi uniţi în viaţa lor, nici la moarte nu s-au despărţit! Fost-au mai iuţi decât vulturii şi mai puternici decât leii! Cum au căzut cei viteji! Pierit-a arma de război!”, iar, cuvintele parcă spun totul despre un început mesianic. În acest moment de restrişte, triburile din sudul Iudeei l-au uns rege pe David în capitala Hebron, în timp ce Işboşet, singurul fiu supravieţuitor al lui Saul, i-a succedat lui Saul la conducerea triburilor din nordul Israelului. Dar, după un război de şapte ani, Işboşet este ucis, iar triburile din nord îl ung şi ele ca rege tot pe David. Monarhia este unificată, iar Israel şi Iudeea s-au unit prin charisma lui David.
,,Cum au căzut cei viteji! Pierit-a arma de război”!
În vremea aceea, Ierusalimul, cunoscut sub numele de «Iebus», după numele locuitorilor săi, iebusei, se afla la sud de Ghibeon, fortificaţia lui Saul, de aceea, David cu armata lui au înaintat până la cetatea Sion, ale cărei fortificaţii au fost recent descoperite în apropierea râului Gihon. Se spune că Sionul era de nepătruns, iar cum a reuşit David să-l cucerească rămâne un mare mister. În Vechiul Testament se spune că iebuseii, îi aduceau pe meterezele cetăţii pe orbi şi pe ologi, avertizând în felul acesta pe oricine îndrăznea ca să-i atace, că va păţi la fel. Dar nu se cunoaşte prea bine modul cum David a reuşit să pătrundă în oraş prin ceea ce documentele ebraice numesc «zinnor», probabil un tunel pentru apă din reţeaua care a fost dezgropată pe dealul Ofel sau poate numele vreunei formule magice. În cele din urmă, «David a luat cetatea Sionului: aceasta este cetatea lui David», mai ales că David nu i-a omorât pe iebusei, dar, în schimb i-a integrat în curtea şi în armata sa, schimbând chiar numele de Sion în «cetatea lui David», după care a reparat zidurile şi a adus Chivotul Legii, recuperat în timpul luptei, la Ierusalim. Acest Chivot era într-atât de sacru, încât unul dintre oamenii care îl duceau pe umeri a fost ucis, iar David s-a văzut nevoit să-l încredinţeze unui evreu din Gat până va putea fi adus în siguranţă, fiindcă: «Aşa au adus David şi tot poporul Chivotul Domnului cu strigăte şi în sunete de trâmbiţă», purtând haine sacerdotale, iar, «David sărea şi juca înaintea Domnului»”. Ca o răsplată, Domnul i-a promis lui David: „Casa ta va fi neclintită, regatul tău va rămâne veşnic”, fapt validat în aceea că acolo se află situl arheologic unde s-au făcut cele mai ample excavări din lume. Astfel, săpăturile arheologice efectuate în jurul izvorului, sub îndrumarea profesorului Ronny Reich, reprezintă cea de-a douăsprezecea lucrare efectuată în această zonă şi au scos la lumină fortificaţiile mai vechi din Canaan. În anul 1867, arheologul britanic Charles Warren a descoperit un puţ care permitea accesul de la Ofel până jos la izvor şi multă vreme s-a crezut că «Puţul lui Warren» a fost făcut de mâna omului şi că locuitorii Ierusalimului coborau găleţi pentru a scoate apă. Totuşi, ultimele săpături au infirmat această teorie şi se pare că «Puţul lui Warren» era natural, deoarece apa curgea într-un bazin artificial amenajat în piatră, păzit de un turn şi de ziduri uriaşe. După secole de confruntări şi războaie care s-au continuat până azi, David considera că Iahve şi-a găsit o casă într-un oraş sfânt. Se spune că David a ales această fortăreaţă drept capitală, deoarece nu aparţinea nici triburilor din nord, nici celor din sudul Iudeei. El a adus scuturile aurite ale inamicilor săi învinşi, la Ierusalim, unde şi-a construit un palat, importând lemn de cedru de la aliaţii săi fenicieni din Tir. De fapt, David a cucerit un regat ce se întindea din Liban până la graniţele Egiptului, şi spre răsărit până în Iordania şi Siria de azi, având chiar şi o garnizoană la Damasc. Singura noastră sursă despre David este Vechiul Testament, în care se arată că între anii 1200 şi 850 î.Hr., imperiile din Egipt şi Irak erau în declin şi au lăsat puţine date despre conducătorii lor, dar au lăsat şi un vid de putere.
„Casa ta va fi neclintită, regatul tău va rămâne veşnic”!
Privitor la existenţa lui David, o inscripţie descoperită în anul 1993 la «Tel Dan», în nordul Israelului, datând din secolul al IX-lea î.Hr., arată că regii Iudeei făceau parte din «Casa lui David», ceea ce atestă că David a fost fondatorul regatului. Totuşi, Ierusalimul lui David era mic, deoarece, la timpul respectiv, oraşul Babilon, situat în Irakul de azi, se întindea pe 1.100 de hectare, iar, oraşul Hazor din apropiere se întindea pe 100 de hectare, pe când Ierusalimul nu depăşea 10 hectare, cât să adăpostească aproximativ 1.200 de oameni în preajma cetăţii. O recentă descoperire a unor fortificaţii în amonte de izvorul Gihon demonstrează că «Sionul lui David» era mult mai mare decât s-a crezut anterior, chiar dacă nu semăna câtuşi de puţin cu o capitală imperială. Dimensiunea Oraşului lui David este în prezent subiect de dispută între cei care susţin că era doar o modestă citadelă a unei căpetenii tribale şi aceia care acceptă ideea capitalei imperiale din istorisirile vechi testamentare. Până la descoperirea inscripţiei de la «Tel Dan», primii susţineau insidios că nici David n-ar fi existat, atrăgând atenţia asupra faptului că, Regatul lui David, cucerit cu ajutorul mercenarilor cretani, filisteni şi hitiţi, nu era decât o federaţie tribală menţinută prin personalitatea lui David. Mult mai târziu, macabeii vor demonstra, cât de repede pot nişte războinici dinamici să cucerească imperiul iudaic profitând de un vid de putere. Ca să continuăm şi cu un eveniment crucial din viaţa Regelui David, se spune că într-o seară, pe când se plimba pe acoperişul palatului său, David «a văzut […] o femeie scăldându-se şi femeia aceasta era foarte frumoasă. Atunci David a trimis să se cerceteze cine este acea femeie. Şi i s-a spus că se numea Batşeba», soţia lui Urie heteul, unul dintre căpitanii săi mercenari. Apoi, David a chemat-o la el, iar «ea a venit la el şi el s-a culcat cu ea», lăsând-o însărcinată. Regele i-a poruncit comandantului său Ioab să-l aducă pe soţul femeii, care lupta în război pe teritoriul Iordaniei de azi. Când a venit Urie, David i-a poruncit să se ducă la el acasă şi «să-şi spele picioarele», deşi, în realitate, voia ca el să se culce cu Batşeba, ca să creadă că aceasta a rămas însărcinată cu el. Dar Urie a refuzat şi David i-a poruncit să ducă următoarea scrisoare lui Ioab: „Puneţi pe Urie unde va fi luptă mai crâncenă […] ca să fie lovit şi ucis”, iar, în cele din urmă Urie a fost omorât. Batşeba a devenit nevasta favorită a lui David, dar profetul Natan i-a istorisit regelui o poveste despre un om bogat care avea de toate, dar tot a furat singurul miel al unui om sărac. David a fost îngrozit de această nedreptate: „Omul care a făcut aceasta este vrednic de moarte!”, a strigat cu mânie regală, dar, Natan i-a replicat: „Tu eşti omul care a făcut aceasta”, după care David şi-a dat seama că a comis o crimă oribilă. Ca o pedeapsă de la Dumnezeu, Batşeba a pierdut primul copil născut din acel păcat incestuos, dar cel de-al doilea fiu, Solomon, a supravieţuit. Curtea lui David nu era nici pe departe o curte ideală condusă de un rege sfânt, ci semăna mai degrabă cu o adevărată groapă a nelegiurilor, judecând chiar după detaliile pe care le cunoaştem neîngăduite de Dumnezeu! Dar, aşa cum se întâmplă în cazul imperiilor construite în jurul unui om puternic, când David a căzut bolnav, au început să apară şi slăbiciunile regatului, mai ales când fiii lui David se luptau pentru succesiune. Amnon, fiul mai mare, se aştepta probabil să urce pe tron, dar favoritul regelui era fratele vitreg al lui Amnon, răsfăţatul şi ambiţiosul Abesalom. După ce Amnon a ademenit-o în casa sa pe Tamara, sora lui Abesalom, şi a violat-o, Abesalom a pus ca Amnon să fie omorât în afara Ierusalimului şi în timp ce David se tânguia, Abesalom a fugit din capitală şi sa întors abia după trei ani, când regele şi favoritul său s-au împăcat, iar David l-a sărutat. Dar, pentru că nu-şi putea înfrâna ambiţiile pentru putere, a subminat puterea tatălui său deoarece se spunea că «Abesalom a furat inima lui Israel» când şi-a instalat propria curte rebelă la Hebron, unde oamenii veneau ca să-l vadă, strălucitor ca un soare ce răsărea! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi
