Fiindcă ne apropiem de Duminica Floriilor şi de intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul pământesc, poate că merită să evidenţiem unele aspecte legate de istoria testamentară a Ierusalimului, pornind chiar de la istoria cetăţii Ierusalimului, mai ales că cea dintâi referire demnă de crezare asupra cetăţii Ierusalimului se găseşte în Geneza 14:18, unde Melchisedec este menţionat ca împărat al Salemului, adică al Ierusalimului! Astfel, se precizează faptul că pe vremea când israeliţii erau gata să treacă peste Iordan ca să intre în Ţara Făgăduinţei, localitatea se numea cetatea «Iebusită» sau «Iebus», despre care se spune că n-a fost niciodată cucerită în perioada invadării Canaanului de către Iosua şi a rămas în mâinile Canaaniţilor până când David a devenit împăratul de referiţă! Pentru că oştirea lui David a asediat Iebusul şi l-a luat în stăpânire, Împăratul David a făcut din cetatea respectivă capitala sa! Aşa se face că Ierusalimul a rămas capitală politică a Israelului, atât în perioada cât acesta a fost un regat unitar, dar şi mai târziu, în timpul regatului din sud al lui Iuda. Împăratul Solomon, succesorul lui David, a zidit Templul din Ierusalim, astfel încât cetatea a devenit, de asemenea, centrul religios al închinării aduse Domnului legământului!
Ierusalimul e un simbol a tot ceea ce Dumnezeu a dorit pentru poporul Său!
Din cauza păcatului lui Israel, în anul 586, înainte de Hristos, Nabucodonosor al II-lea, regele Babilonului, în unele variante de traducere Nebucadneţar, care a fost un rege babilonian din sec al VI-lea, a asediat cetatea şi în cele din urmă a distrus-o împreună cu Templul din ea (II Împ. 25:1-11; II Cron. 36:17-19). Ca urmare, Ierusalimul a devenit o grămadă de moloz până la reîntoarcerea Israeliţilor din Persia, în anul 536 în. Hr., când au rezidit, atât Templul, cât şi cetatea (Ezra 3:8-13; 5:1-6; Neem. 3-4), cum se arată în scrierile din Noul Testament! În scurtă vreme, Ierusalimul a devenit din nou centrul politic şi religios al vieţii Israelite! Astfel, după ce David a făcut din cetatea Ierusalimului capitala sa, aceasta a început să capete diverse nume, în concordanţă cu caracterul ei: «Sion» (II Sam. 5:7), «Cetatea lui David» (I Împ. 2:10), «Cetatea Sfântă» (Neem. 11:1), «Cetatea lui Dumnezeu» (Ps. 46:4), «Cetatea Marelui Împărat» (Ps. 48:2), «Cetatea neprihănită, cetatea credincioasă» (Is. 1:26), «Cetatea Domnului» (Is. 60:14), «Domnul este aici» (Ez. 48:35) sau «Cetatea cea credincioasă» (Zah. 8:3), ceea ce denotă faptul că unele dintre aceste denumiri sunt nume profetice pentru viitoarea mare cetate a Ierusalimului pământesc! Pe bună dreptate, Cetatea Ierusalimului a avut o semnificaţie deosebită pentru poporul lui Dumnezeu, lucru menţionat în Vechiul Testament! În momentul în care Dumnezeu a amintit Legea Sa israeliţilor la hotarele Canaanului, El a arătat, prin Moise, că, în viitor, va alege un loc în care «să-I aşeze numele Lui» (Deut. 12:5, 11, 21;14:23-24), iar, acest loc trebuia să fie Cetatea Ierusalimului (I Împ. 11:13; 14:21) unde Templul Dumnezeului celui viu a fost înălţat cu mare grijă! În felul acesta, Ierusalimul a primit numele de «Cetatea Sfântă», «Cetatea lui Dumnezeu» şi «Cetatea Domnului», unde, se spune că de trei ori pe an, bărbaţii israeliţi trebuiau să călătorească la Ierusalim, ca să «se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu, în locul pe care-l va alege El; la sărbătoarea azimilor, la sărbătoarea săptămânilor şi la sărbătoarea corturilor» (Deut. 16:16). În esenţă, Ierusalimul a fost cetatea unde Dumnezeu a revelat Cuvântul Lui poporului Său (Is. 2:3), adică, a fost «valea vedeniilor» (Is. 22:1) sau, poate chiar mai mult, cetatea a fost locul unde Dumnezeu a împărăţit peste poporul Său Israel (Ps. 99:1-2). Aşa se face că atunci când Israeliţii se rugau, ei erau învăţaţi să se roage «cu privirile întoarse spre cetate» (I Împ. 8:44), iar, munţii care înconjurau Ierusalimul simbolizau modul cum înconjoară Domnul pe poporul Său în tăria Sa veşnică (Ps. 125:1-2). În esenţă, Ierusalimul este un simbol a tot ceea ce Dumnezeu a dorit pentru poporul Său, iar, câtă vreme poporul lui Dumnezeu se afla în Ierusalim, oamenii trebuiau să-şi amintească de puterea suverană a lui Dumnezeu, de sfinţenia Sa, de credincioşia Sa faţă de ei şi de hotărârea Sa veşnică de a fi Dumnezeul lor!
Dumnezeu pregăteşte Cetatea «Noului Ierusalim», ce are să se coboare într-o zi «din cer…»
Din păcate, atunci când poporul lui Dumnezeu s-a îndepărat de El, prin idolatria lor continuă şi prin refuzul de a asculta de poruncile Sale, Domnul a îngăduit poporului babilonian să distrugă Ierusalimul, împreună cu Templul, acceptând ca acest vechi simbol al prezenţei Sale printre ei, să fie distrus! În felul acesta, Dumnezeu făcea cunoscut faptul că El Însuşi Se îndepărta din mijlocul poporului Său! În felul acesta, putem să observăm că făgăduirea de către Dumnezeu a unui «legământ veşnic» cu poporul Său a fost totdeauna condiţionată chiar de ascultarea de voia Sa revelată, iar, ca urmare, Dumnezeu a prevenit pe poporul Său, din când în când, că trebuie să-I rămână credincios şi să fie ascultător de Legea Sa, dacă doreşte să primească în continuare binecuvântările şi promisiunile Sale! Desigur, dacă vorbim despre semnificaţia Ierusalimului pentru Biserica creştină, capătă importanţă faptul că Cetatea Ierusali¬mului pământesc a fost locul de naştere al creştinătăţii. Aici, Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit şi a Înviat din morţi şi tot în Ierusalim, Domnul Hristos Cel Înălţat a revărsat Duhul Sfânt peste ucenicii Săi la Cincizecime (Fapte 2). Din această cetate sfântă, mesajul Evangheliei lui Iisus Hristos s-a răspândit «până la marginile pământului» (Fapte 1:8 sau Luca 24:47). Biserica din Ierusalim a fost Biserica «mamă» a tuturor bisericilor şi Biserica «de-acasă» a apostolilor (Fapte 1:12-26; 8:1). Atunci, când a izbucnit disputa în jurul discuţiei dacă cei proveniţi dintre neamuri, care au crezut în Iisus Hristos, trebuie să fie tăiaţi împrejur, Ierusalimul a fost cetatea unde a fost convocat primul conciliu important al Bisericii, pentru a decide în această chestiune importantă! (Fapte 15:1-31; Gal. 2:1-10). Evangheliştii Noului Testament au acceptat o bună parte din semnificaţia vechi-testamentară a Ierusalimului, dar au schimbat aplicarea ei de la «cetatea pământească» la «cetatea cerească»! În concluzie, pentru ei, Ierusalimul-cetatea sfântă, nu mai există aici pe pământ, ci, în ceruri, unde locuieşte Dumnezeu şi Fiul Său Iisus Hristos la dreapta Sa, împreună cu Maica Domnului! De acolo, trimite Dumnezeu binecuvântările Sale şi de acolo va reveni Iisus Domnul, pentru că Apostolul Pavel spune despre «Ierusalimul cel de sus» că este «Mama» noastră, a tuturor (Galateni 4:26). Acelaşi Apostol Pavel mai spune că, venind la Iisus Hristos pentru mântuire, credincioşii se apropie nu de un munte pământesc, ci «de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc» (Evrei 12:22). În loc să pregătească pe pământ o cetate pentru cei credincioşi, Dumnezeu pregăteşte Cetatea «Noului Ierusalim», ce are să se coboare într-o zi «din cer de la Dumnezeu… gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei!». (Apoc. 21:2). În fine, în această măreaţă zi, făgăduinţele legământului lui Dumnezeu vor fi pe deplin împlinite, căci: «Iată, cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor» (Apoc.21:3). Pentru că Dumnezeu şi Mielul, vor domni pentru totdeauna pe tronul lor în această Cetate sfântă a Ierusalimuui! (Apoc. 22:3).
Profesor dr. Vasile GOGONEA
