De la Ionești pe podiumul național. Ascensiunea rapidă a campionului Claudiu Ciocan

73

Comuna Ionești are un nou motiv de mândrie după ce un tânăr pasionat de columbofilie a reușit să obțină rezultate remarcabile într-un timp extrem de scurt. Claudiu Ciocan, membru columbofil abia de anul trecut, a demonstrat că pasiunea, munca și încrederea în valoarea locală pot conduce rapid la performanță, reușind să se impună la una dintre cele mai importante competiții de profil din țară, precum și în zona Olteniei.

La Campionatul Provinciei Oltenia 2025 – Fond Pui, Claudiu Ciocan a obținut locul I atât pe provincie, cât și pe județ, reușind totodată o performanță de excepție prin clasarea pe locul III la nivel național. Rezultatul este cu atât mai impresionant cu cât tânărul columbofil activează în acest domeniu de doar un an, debutând oficial în anul 2024.
Drumul către podium a început cu porumbei achiziționați chiar de la crescători din comuna Ionești, lucru care confirmă valoarea crescătorilor locali și potențialul genetic al porumbeilor din zonă. Claudiu Ciocan se declară extrem de mulțumit de rezultatele obținute, succesul fiind atribuit, în mare parte, unei „super-femele” care a avut un rol decisiv în obținerea titlurilor și care l-a propulsat rapid în elita columbofililor.
Performanța tânărului nu a trecut neobservată nici la nivelul administrației locale. Primarul comunei Ionești, Sorin Lambu, a declarat pentru ”Gorjeanul”, în urma unei convorbiri telefonice, faptul că rezultatele l-au surprins în mod plăcut: „Am fost bucuros și, totodată, surprins de această performanță a lui Claudiu, mai ales dacă ținem cont de faptul că se ocupă de aceste păsări miraculoase de aproape un an de zile. Este o realizare care onorează comuna noastră și demonstrează că tinerii din Ionești pot ajunge rapid la performanțe deosebite atunci când pun suflet și muncă în ceea ce fac. Îi urez mult succes în continuare și sunt convins că acesta este doar începutul”.
Reușita lui Claudiu Ciocan reprezintă nu doar o victorie personală, ci și un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate din Ionești. Într-un interval de timp foarte scurt, tânărul campion a demonstrat că perseverența și pasiunea pot transforma un hobby într-o performanță de nivel național. Rezultatele obținute la Campionatul Provinciei Oltenia 2025 confirmă faptul că viitorul columbofiliei locale este promițător, iar numele lui Claudiu Ciocan se anunță deja unul de urmărit în competițiile viitoare.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.