Aproape 470 de persoane au solicitat îngrijiri medicale la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Târgu Jiu în perioada Sărbătorilor Pascale.
Printre afecțiunile cele mai frecvente s-au numărat tulburările digestive cauzate de consumul excesiv de mâncare și alcool, afecțiuni neurologice și cardiologice, precum și traumatisme provocate de căderi sau accidente casnice.
„La Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, au primit îngrijiri medicale în perioada Sărbătorilor Pascale (18 aprilie-21 aprilie) peste 460 de pacienți cu tulburări digestive şi alte probleme asociate consumului exagerat de mâncare şi alcool, afecțiuni neurologice, cardiologice, traumatisme prin cădere etc. De asemenea, în perioada amintită au fost pacienți care au fost victimele unor accidente rutiere sau ale unor agresiuni; pacienți care au suferit diverse alergii, pacienți cu viroze respiratorii și pneumonii”, a declarat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
Ziua cu cele mai multe prezentări a fost 21 aprilie, a doua zi de Paște, când 142 de gorjeni au avut nevoie de asistență medicală.
I.I.







































