Debut ,,infernal” pentru echipa de baschet

268

CSM Târgu Jiu și-a aflat programul din Liga Națională de Baschet Masculin. Gorjenii vor debuta pe teren propriu, pe 1 octombrie, cu vicecampioana României, CSM Oradea. Elevii lui Vanja Miljkovic vor juca și în etapa a doua, tot pe teren propriu, cu ocupanta locului 3 din sezonul trecut, CS Vâlcea 1924.
CSO Voluntari și Corona Brașov vor fi următoarele adversare ale alb-albaștrilor, care au patru meciuri în 10 zile.
Sezonul regulat se va desfășura în perioada 1 octombrie 2025 – 18 aprilie 2026, respectând același format ca în stagiunea anterioară: 30 de etape, meciuri tur-retur.
În sezonul 2025-2026, cluburile vor fi obligate să aibă în permanență minimum doi jucători români pe parchet. De asemenea, U-BT Cluj-Napoca va participa direct în play-off-ul campionatului.
Campioana României va intra în faza eliminatorie de pe prima poziție, însă nu va beneficia de avantajul terenului propriu într-un eventual meci decisiv din sferturi, semifinale sau finală.
Drept urmare, sezonul regulat va avea la start 15 echipe, dintre care locurile 1-7 vor merge în play-off, unde sistemul rămâne neschimbat – cel mai bun din cinci meciuri.
De asemenea, începând cu stagiunea 2025-2026, primele șase echipe din LNBM vor avea drept de participare în cupele europene FIBA.
TUR
CSM Târgu Jiu – CSM CSU Raiffeisen Oradea
CSM Târgu Jiu – CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea
CSO Voluntari – CSM Târgu Jiu
CSM Târgu Jiu – CSM Corona Brașov
FC Argeș Pitești – CSM Târgu Jiu
CSM Târgu Jiu – CS Rapid București
SCM U Craiova – CSM Târgu Jiu
CSM Târgu Jiu – CS SCM Timișoara
SCM Târgu Mureș – CSM Târgu Jiu
CSM Târgu Jiu – CSU Sibiu
CSA Steaua București – CSM Târgu Jiu
CSM Târgu Jiu – CS Dinamo București
CSM Galați – CSM Târgu Jiu
CSM Petrolul Ploiești – CSM Târgu Jiu
CSM Târgu Jiu stă

PLAY – OFF / PLAY-OUT
TUR I – 24 si 26.04.2026 (1 si 2); 30.04.2026 si 02.05.2026 (3 si 4); 6.05.2026 (meci decisiv)
TUR II (semifinale) – 10 si 12.05.2026 (1 si 2); 16 si 18.05.2026 (3 si 4); 22.05.2026 (meci decisiv)
TUR II (locuri 5-8 si 9-12) – 10.05.2026 (1); 14.05.2026 (2); 18.05.2026 (meci 3 / decisiv)
TUR III (FINALE) – 26 si 28.05.2026 (1 si 2); 1 si 3.06.2026 (3 si 4); 7.06.2026 (meci decisiv)
TUR III (locuri clasament 3-4, 5-6, 7-8, 9-10, 11-12, 13-14) – 23.05.2026 (1); 27.05.2026 (2); 31.05.2026 (meci decisiv 3)
,,A fost o tragere la sorți pe care nu ne-am fi dorit-o. Jucăm 4 meciuri în 10 zile și întâlnim în primele 4 etape participantele României în cupele europene. Dacă ar fi să găsim și o parte bună este faptul că jucăm 3 din 4 meciuri acasă. După această primă perioadă foarte grea și încărcată urmează etapele săptămânale și să zicem un program normal pentru noi”, a declarat Claudiu Alionescu, director sportiv la CSM Târgu Jiu.

Victorie în primul amical
Baschetbaliștii CSM Târgu Jiu au disputat sâmbătă, 6 septembrie, pe teren propriu, primul meci de verificare din presezon. CSM Târgu Jiu a trecut fără probleme de CS Vâlcea 2, echipa satelit a grupării de primă ligă, scor 101-54 (32-14, 24-13, 22-11, 23-16). Americanul Lewis Djonkam a fost cel mai bun marcator, cu 22 de puncte. Mihai Cârcoană l-a urmat cu un double-double: 18 puncte și 10 recuperări.
,,Un prim meci bun de verificare din acest sezon. Vreau să mulțumesc pe această cale clubului CS Vâlcea 1924 Rm. Vâlcea și antrenorului Octavia Boian pentru disponibilitatea de a veni la Târgu Jiu pentru acest meci de verificare. Căutam de ceva vreme un oponent pentru că am avut 3 săptămâni de pregătire fără meciuri de verificare. Este bine că au terminat meciul cu toții sănătoși, iar acum staff-ul tehnic își poate face o părere despre aspectele lucrate până acum”, a declarat Alionescu după confruntare.
CSM Târgu Jiu: Andrei Bărăgan 12p, Stefan Gribinic 16p, Mihai Cârcoană 18p, Luca Cârstea 7p, Mihai Dănău 1p, Lewis Djonkam 22p, Alex Berca 6p, Collin Cooper 12p, Stephanos Ciriperu, Modibo Diaby 4p, Dan Ciumbrudean, Harris Dineo 3p. Antrenor: Vanja Miljkovic.
În perioada 9-10 septembrie, CSM Târgu Jiu va participa la turneul amical ”Elemer Tordai”, la care vor fi prezente CSU Sibiu, CSM Târgu Mureș și Neftci Baku(Azerbaidjan). În primul meci al turneului, pe 9 septembrie, CSM Târgu Jiu va juca cu CSM Târgu Mureș, iar pe 10 septembrie, în funcție de rezultatele din prima zi, gorjenii vor juca cu azerii de la Neftci Baku sau cu gazdele turneului, CSU Sibiu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.