Decizia judecătorilor pentru bărbatul trimis în judecată după ce s-a dat drept polițist, judecător și avocat în Ungaria

38

Tânărul de 29 de ani, din comuna Plopșoru, trimis în judecată în luna octombrie pentru înșelăciune în formă continuată, cu prejudiciu de 235.000 de lei, a primit o nouă decizie din partea magistraților Judecătoriei Târgu-Jiu. Instanța a verificat măsurile preventive în timpul procesului și l-a anunțat, ieri, că va rămâne sub control judiciar în următoarele 60 de zile.

Hotărârea nu este definitivă. ,,Durata măsurii controlului judiciar este pentru o perioadă de 60 zile, începând cu data de 28.11.2025 si pana la data de 26.01.2026 inclusiv, urmând a fi verificata pana la data de 26.01.2026. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă”, au decis judecătorii. Dacă nu va contesta decizia, inculpatul este obligat să nu depăşească limita teritorială a județului Gorj, decât cu încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, să nu se apropie la o distanţă mai mică de 20 de metri de persoana vătămată și de martorul din dosar, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Bărbatul a fost trimis în judecată, la începutul lunii octombrie, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Acesta este acuzat că ar fi obținut sume de bani considerabile de la o femeie din comuna Urdari. Cei doi au lucrat împreună în Ungaria, acesta fiind cel care ar fi transportat-o la locul de muncă, iar coșmarul ar fi început pentru femeia, care are și probleme de sănătate, atunci când s-a întors în țară. Mai întâi i-ar fi spus că este bolnav și are nevoie de sprijin, apoi a pus la cale un plan care i-ar fi adus și mai mulți bani.,,La data de 16 septembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de o femeie de 45 de ani, din comuna Urdari, cu privire la faptul că, în perioada noiembrie 2024 – septembrie 2025, un tânăr de 29 de ani, din comuna Plopșoru, ar fi indus-o și menținut-o în eroare, prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase, în sensul că acesta ar suferi de anumite afecțiuni medicale, dar și cu privire la faptul că femeia ar fi administratorul unei societăți comerciale, înregistrată în Ungaria, care ar avea probleme cu legislația penală. În aceeași perioadă, tot în scopul dobândirii, în mod injust, de foloase patrimoniale, tânărul ar fi contactat-o pe femeie, prezentându-se ca având mai multe calități, respectiv cea de polițist, avocat și judecător în Ungaria, împrejurări în care ar fi convins-o să-i remită diverse sume de bani, în cuantum total de aproape 235.000 de lei, pentru a-și rezolva așa-zisele probleme penale. În urma continuării cercetărilor și a probatoriului administrat în cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (137 de acte materiale), față de tânărul de 29 de ani”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, la începutul anchetei. Totodată, polițiștii de investigații criminale au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Târgu-Jiu, la domiciliul tânărului, din comuna Plopșoru, ocazie cu care au fost identificate mai multe mijloace materiale probă și sume de bani. Suspectul a fost reținut și pentru o perioadă arestat preventiv. Ancheta a fost coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Primul termen în proces va avea loc pe 15 decembrie.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.