9.4 C
Târgu Jiu
miercuri, 25 martie 2026

Decizie definitivă pentru bărbatul din Țicleni, trimis în judecată pentru șantaj și camătă

3

Bărbatul de 42 de ani, din orașul Țicleni, reținut și apoi arestat preventiv în luna ianuarie, într-un caz de șantaj și camătă, rămâne în arest, în timpul procesului de la Judecătoria Târgu-Jiu.

Decizia definitivă a fost stabilită ieri, la Tribunalul Gorj, care a respins contestația formulată de acesta împotriva deciziei de menținere a măsurii de arestare preventivă, dispusă de prima instanță. ,,Respinge contestatia. Obliga contestatorul la 300 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă”, au decis judecătorii de la Tribunalul Gorj. Bărbatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs a două infracțiuni de șantaj și a unei infracțiuni de camătă. Acesta a fost prins în flagrant, în timp ce primea 160.000 de lei, sumă care ar fi fost solicitată de la un tânăr de 29 de ani, care, potrivit unor surse, este patronul unei pensiuni din Stănești. ,,În fapt, s-a reținut că, în perioada 2024-2025, persoana vătămată P. A. I. ar fi împrumutat diverse sume de bani de la inculpatul C. A., acesta din urmă percepând dobândă lunară. De asemenea, inculpatul C. A., pentru obținerea dobânzilor și a sumelor de bani împrumutate, a constrâns-o psihic pe persoana vătămată P. A. I., în sensul că a amenințat-o cu acte de violență, solicitând în prezent suma de 150.000 de euro. Tot din cercetări a rezultat că inculpatul C. A. l-ar fi amenințat cu acte de violență pe L. G. V., în vederea obținerii în mod injust a sumei de 10.000 de euro, reprezentând capitalul și dobânda unui împrumut dat de către inculpat în urmă cu nouă ani. La data de 27 ianuarie 2026, organele de urmărire penală au procedat la prinderea în flagrant a inculpatului C. A., în momentul în care acesta din urmă primea suma totală de 160.000 de lei, de la persoana vătămată P. A.I.”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Tânărul se află în arest de la sfârșitul lunii ianuarie.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.