De atâtea ori, vedem că pentru mulţi analfabeţi funcţionali deveniţi politicieni cu funcţii, democrația este paravanul perfect pentru ca oamenii cei mai corupţi și mai josnici să poată parveni în orice fotoliu de conducere, îndeplinind, astfel, fără crâcnire, programul trasat fiecăruia de către partid. Destituirea din post este rarisimă, așa că sunt foarte puține exemple de acest fel, dezvăluirile de la vârful ierarhiilor soldându-se, aproape fără excepții, cu exhibiții penibile, cu defăimări și terfeliri prin instanțe, iar, în cele din urmă, ajungi să constați că politica este un domeniu cu care nu e bine să te încurci, că este mai înțelept să ai doar câteva viziuni politice de mahmureală, care să nu se reverse din matca mocirlită a «realității» pe care am fost programați să o credem ca fiind cea mai posibilă. Acest gen de scurt-circuitare a voluntarismului politic apare de fiecare dată, pentru a nu permite ca defulările politico-ideologice să se reverse în stradă, în lumea reală, unde ar produce surprize neplăcute pentru conducătorii-uzurpatori. Un gânditor de acum un deceniu afirma cu detașare că de la Mahatma Ghandi și până în zilele noastre, nu a mai existat niciun mare politician cu o ținută morală verticală și impecabilă, făcând o observație foarte tristă, dar adevărată! Prin morală se înţelege, în mod curent, un ansamblu de norme, reguli şi precepte, deprinderi şi obiceiuri, mentalităţi, sentimente şi trăiri, valori, convertite în idealuri şi scopuri care călăuzesc omul în viaţa personală şi socială.
Ca formă a conştiinţei sociale, morala cuprinde valori reale!
Morala ca disciplină a spiritului se prezintă sub forma unui sistem de deprinderi, sentimente şi moduri de comportare, sedimentate prin tradiţie în norme şi precepte de conduită ale comunităţilor umane şi ale individului. Educaţia morală, atâta câtă mai este pe alocuri, urmăreşte să formeze şi să dezvolte calităţi şi însuşiri, pentru ca, pe baza lor, individul să se poată integra în grupul social şi să poată duce o viaţă socială normală. În general, prin educaţia morală se urmăreşte formarea individului pentru a face bine şi a promova binele, prin realizarea echilibrului interior, generat şi consolidat de respectarea cotidiană a normelor şi a principiilor etice! Oricum, ca formă a conştiinţei sociale, morala cuprinde: valori reale, reprezentând comportări, acţiuni, fapte cărora li se oferă, pe plan social, o apreciere pozitivă, în sensul că ele coincid cu concepţiile provenite din societatea respectivă cu privire la ceea ce este bun, echitabil, folositor societăţii, membrilor ei, adică, bunătate, cinste, hărnicie, datorie, libertate, cumpătare, omenie, onestitate, iubire, prietenie, respect reciproc, demnitate, iar, apoi mai cuprinde norme şi precepte asociate cu diferite reguli morale, care se impun sub formă de coduri de conduită, pentru ca în ultimă instanță să cuprindă afectivitatea morală sau sensibilitatea morală, patriotismul, altruismul, compasiunea, respectul, spiritul de disciplină și spiritul de echipă. Cu toate acestea, din păcate, principiul machiavelic «divide et impera», care a fost enunțat de către Iulius Cezar și a făcut loc în societate de multe ori, chiar definiției cuvântului partid, arată că acesta este o «parte», aproape necesară și în permanență împotriva unei alte părți. Pluripartitismul este noua religie a ideologiei digitalizate, așa cum tot ceea ce se înalță, converge analogic, iar ceea ce coboară, diverge categoric. Dar, cu cât o națiune este mai împărțită, mai fărâmițată în partide, rezultă că este cu atât mai departe de principiul unicului decident! Unii spun că ar fi posibil ca popoarele să renunțe la această nebunie a schismei prin partide! Poate că oamenii ar fi mai uniți pentru atingerea unui obiectiv comun, căruia să-i spunem: prosperitate, pace, fericire, ca într-un pluralism al valorilor culturale! Se constată că oamenii sunt divizaţi în partide, vezi-Doamne, pentru idealurile prosperității, libertății, păcii, fericirii etc., idealuri care nu sunt atinse nicicând! Acest pluripartitism care se crede că este «cheia» prezentului și viitorului omenirii, își exhibă impotența în certurile fără de sfârșit, în scandalurile perpetue între opoziție și putere! Din ceartă și scandaluri interminabile, nici nu ar putea să iasă vreodată ceva bun și frumos, mai ales când zavistia și gâlceava sunt continue la vârful unei națiuni! Politicienii, în pornirile lor feroce față de antamarea sloganului privind «cuceririle și valorile democrației», au grijă mereu să stipuleze în Legea fundamentală, că adeziunea pentru alte orânduiri sociale decât democrația sunt interzise, de parcă suntem condamnați să trăim în «tirania democrației» idealizate, uitându-se faptul că toate organizările sociale își divulgă treptat tirania… într-un final care se traduce în promisiuni neonorate.
O asumare democratică necesită o pedagogie bazată pe moştenirea culturală!
Dacă vom considera ca fiind adevărată sintagma «Nihil Sine Deo (Nimic fără DUMNEZEU), atunci orice orânduire care nu-i oferă Lui DUMNEZEU întâietatea absolută se dovedește a fi în cele din urmă o tiranie, care nu contează a cui este, a unuia singur, a celor puțini, a celor mulți sau chiar a tuturor! Unii exegeți au prezis că «tirania democrației» va muri și ea, dacă nu a și murit deja. Să ne pregătim inimile, pentru ceva infinit mai bun, pentru ceva care este drept și just cu adevărat! Să ne pregătim mințile și sufletele pentru ca DUMNEZEU TATĂL, să fie și să rămână rânduitorul nostru, chiar din lumea aceasta! Referindu-ne la cele lumeşti de astăzi, democraţia se dovedeşte mai mult decât o formă de guvernare! Ea trebuie să fie, în primul rând, un mod de a trăi în comuniune, prin asociere de experienţe comunicate şi împărtăşite (John Dewey), ca un mod de viaţă în care deliberăm în comun asupra problemelor şi proiectelor pe care le promovăm în cadrul unui sistem al deciziilor luate de către aceia care vor fi afectaţi în mod direct de către aceste decizii! O asumare democratică necesită o pedagogie care face mai mult decât să transmită în mod efectiv moştenirea culturală, urmărind să lărgească sfera de cunoştinţe sau deprinderi profesionale. Ea trebuie să-i înveţe pe cetățeni, cum să gândească acțiunile lor, cum să-şi organizeze propriile lor activități în mod raţional, cum să acţioneze ca niște cetăţeni competenţi şi cum să accepte să valorifice şi să-i respecte pe ceilalţi. Ea trebuie să dezvolte exerciţiul acestor capacităţi care sunt necesare pentru înţelegerea propriilor interese, a intereselor altora în luarea deciziilor! În acest fel, se poate acţiona în vederea conştientizării utilităţii şi necesităţii cunoaşterii de sine, pornindu-se de la evaluarea şi preţuirea obiectivelor, de la cunoaşterea semenilor, prin înţelegerea sensului apartenenţei lor la un grup social uman. Prin cosubstanţialitatea multiplicării elementelor conştiinţei şi conduitei materializate în special în reprezentări morale, este necesar să se pună accentul şi pe crearea unor condiţii favorabile apariţiei unor trăiri afective, mai întâi sub formă de emoţii, apoi prin stabilizarea lor sub formă de sentimente morale. Poate că ar fi interesant să fie efectuat un studiu sociologic prin care să se constate, cât de mult sau cât de puţin mai cred oamenii în valorile democraţiei! Însuşi cuvântul «democraţie» produce frisoane şi nedumeriri, deoarece a ajuns ca să fie unul dintre cuvintele cele mai frecvent utilizate în discursurile politicianiste, dar, de multe ori deposedat de sensurile lui esenţiale, deoarece termenul este vehiculat din abundenţă chiar din pricina avantajelor conţinutului său incert, înţelesul său oscilând între interpretările cu pronunţat caracter personal al unora şi raportările artificiale ale altora la modele de import. Omul viitorului este cel care formulează şi adresează întrebări, iar educaţia, ca o transmitere de idei culturale, devine o limitare a posibilităţilor de orientare în timp și spațiu. De aceea, se pune accent pe educaţia privită ca o construcţie permanentă, în care devine prioritară atitudinea creatoare şi unică, proprie fiecărui individ. În funcţionarea democraţiei este necesară o cultură politică având la bază modele pozitive, paradigme axiologice care posedă suficiente resurse pentru cunoaşterea problemelor politice de către cetăţeni, prin implicarea cetăţeanului în rezolvarea problemelor fundamentale ale vieţii sociale. Poate că este necesară și evidențierea rolului comunităţilor în rezolvarea unor probleme sociale care apar în viața oamenilor, pentru a surprinde mai bine tocmai ceea ce înseamnă guvernarea în spiritul democrației și al valențelor pluralismului valorilor culturale.
Profesor Vasile Gogonea
