5.7 C
Târgu Jiu
marți, 17 martie 2026

Despăgubiri pentru victimele incendiului din Crans-Montana. Familia tânărului cu origini din Gorj se numără printre beneficiari

5

Guvernul Elveției a anunțat că va acorda despăgubiri victimelor și familiilor persoanelor care și-au pierdut viața în incendiul devastator produs în noaptea de Revelion la barul „Le Constellation” din stațiunea Crans-Montana. Printre cei care vor beneficia de acest sprijin se numără și familia lui Guillaume Oana, tânărul de 18 ani cu origini din județul Gorj, confirmat printre victimele tragediei.

Potrivit autorităților elvețiene, fiecare familie a unei persoane decedate, dar și fiecare persoană spitalizată în urma incendiului, va primi o contribuție de solidaritate de 50.000 de franci elvețieni. Măsura a fost anunțată de Consiliul Federal al Elveției, care a precizat că sprijinul financiar are rolul de a oferi ajutor rapid victimelor și de a reprezenta un gest de compasiune față de cei afectați de tragedie.
În total, guvernul federal va aloca aproximativ 7,8 milioane de franci elvețieni pentru cele 156 de persoane considerate cele mai grav afectate de incendiu. Suma va completa sprijinul oferit de cantonul Valais, din care face parte Crans-Montana, care a promis la rândul său 10 milioane de franci pentru o fundație destinată ajutorării victimelor. Autoritățile elvețiene au anunțat, de asemenea, că vor organiza o masă rotundă între victime, asiguratori și autorități, pentru a facilita acorduri extrajudiciare și a evita procesele îndelungate. Statul elvețian ar putea contribui cu până la 20 de milioane de franci pentru astfel de înțelegeri.
Tragedia a avut loc în noaptea dintre ani, când un incendiu izbucnit în barul „Le Constellation” s-a extins rapid în interiorul localului. În acel moment, peste 150 de tineri participau la o petrecere. Potrivit concluziilor preliminare ale anchetei, focul ar fi fost declanșat de scânteile unor lumânări de tip artificii care au aprins spuma izolatoare fonică de pe tavanul subsolului. Incendiul s-a soldat cu 41 de morți și 115 răniți, majoritatea victimelor fiind adolescenți sau tineri.
Printre persoanele care și-au pierdut viața s-a numărat și Guillaume Oana, un adolescent de 18 ani cu dublă cetățenie, română și elvețiană. Tânărul avea legături puternice cu județul Gorj, mama sa fiind originară din orașul Rovinari. Deși locuia în Elveția, acesta vizita frecvent județul nostru. După incendiu, Guillaume a fost dat dispărut, iar familia sa a lansat apeluri disperate în speranța că ar putea fi găsit în viață. Pe 4 ianuarie 2026, autoritățile elvețiene au confirmat oficial decesul său, după finalizarea procesului de identificare a victimelor.
Între timp, ancheta privind tragedia continuă și a fost extinsă. Procuratura din cantonul Valais a anunțat că investigația îi vizează nu doar pe proprietarii localului, Jacques și Jessica Moretti, ci și mai mulți responsabili ai administrației locale din Crans-Montana, inclusiv pe președintele comunei, Nicolas Féraud. Ancheta urmărește posibile fapte de omucidere din neglijență, vătămare corporală din neglijență și incendiu din neglijență.
Avocații victimelor au susținut că autoritățile locale ar fi trebuit să efectueze controale de securitate și incendiu în clădire în fiecare an. Ultimul control ar fi avut loc însă în 2019, iar verificările periodice nu ar mai fi fost realizate între 2020 și 2025, lucru recunoscut public de conducerea administrației locale. Autoritățile elvețiene au transmis că măsurile financiare adoptate reprezintă doar primul pas în sprijinirea victimelor și a familiilor acestora, subliniind că stabilirea tuturor responsabilităților în această tragedie rămâne o prioritate a anchetei aflate în desfășurare.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.