-3.6 C
Târgu Jiu
miercuri, 4 februarie 2026

Despre parcursul scriitoricesc al profesorului Adrian Romeo Șișiroi

3

Spre sfârșitul anului trecut, cu prilejul unui eveniment literar organizat de către Asociația Cercetărilor și Autorilor de Carte Gorjeni „Al. D. Șerban” Târgu Jiu, am avut onoarea și plăcerea de a-l întâlni și a discuta cu profesorul și scriitorul Adrian Romeo Șișiroi, care a avut amabilitatea de a-mi înmâna și câteva din cărțile de autor ale domniei sale, la care voi încerca să mă opresc succint, în cele ce urmează.
Prima dintre aceste lucrări, a profesorului Adrian Romeo Șișiroi, se intitulează „Amintiri – Târgu Jiu și Cărpiniș (1979-2018)”, apărută în anul 2018, cuprinde o serie de povestiri ale copilului și tânărului Adrian, despre cartierul târgujian în care locuia precum și din satul Cărpiniș unde își petrecea vacanțele de vară. Autorul dă drumul unor amintiri la modul sintetic și evolutiv în timp, de la joaca de cartier la înființarea rețelelor de magazine de după anul 1990 și la noile construcții de blocuri de locuințe, din ultimele trei decenii, pentru Târgu Jiu și de la cositul cu coasa tradițională la cositul cu mașinile mecanice din ziua de azi, pentru satul Cărpiniș. Un interesant mod de abordare al autorului, ușor de parcurs și cu o serie de aspecte ale vieții de oraș și de la sat, în evoluția lor firească de-a lungul anilor. Apreciem că o a doua ediție completată cu mai multe detalii și descrieri ar fi deosebit de utilă.
Volumul următor, intitulat „Cufărul cu amintiri” (Editura PIM, Iași, 2023) este în fapt o continuare a primului la care ne-am referit anterior, axat, în prima parte, pe viața de la oraș, cu aspecte însoțite de imagini fotografice în scurtele povestiri: „Generația cu cheia de gât”, „Jocurile generației mele”, „Magazine”, „Crăciunul în comunism”, „Pădurea de antene TV de pe blocuri”, „Întreruperea curentului electric” și „Obiecte din anii 80 explicate pentru generația Internet”. În cea de-a doua parte a cărții, autorul face câteva referiri și la ”viața de la țară” în scurtele povestiri: „La munca câmpului”, „La sărbători” și „Nunta”.
Următorul volum intitulat „Zbor în trecut” (Editura PIM, Iași, 2023), este în fapt un interesant studiu etnografic în care autorul se axează pe prezentarea unor aspecte referitoare la ocupațiile și meșteșugurilor tradiționale, precum și la practicile gospodărești din viața satelor din nordul județului Gorj, asezonate cu povestiri ale bătrânilor satelor referitoare la subiectele abordate de autor.
Și un ultim volum, ca o continuare a celor prezentate mai sus, sau o completare a acestora, intitulat „Pendulând între sat și oraș”, (Editura PIM, Iași, 2024), cuprinde povestiri din Târgu Jiu și din Cărpiniș, județul Gorj, din perioada anilor 1985-2020.
După lecturarea acestor creații scriitoricești, am dorit să aflăm câte ceva despre autorul acestora, Romeo-Adrian Șișiroi. Din cele aflate, apreciem oportun a prezenta, în cele ce urmează, câteva informații biografice despre autor.
Adrian-Romeo Șișiroi s-a născut la 5 august 1979 în Novaci, județul Gorj. Urmează cursurile Școlii Generale nr. 1 din Târgu Jiu, după care pe cele liceale fiind absolvent al Liceului Industrial „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu (1998). Apoi, Adrian-Romeo Șișiroi urmează cursurile Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, specializarea „managementul firmei”, continuând apoi, în cadrul aceleiași instituții de învățământ superior, și studiile de inginerie automatică și informatică, în urma absolvirii cărora (2006) obține titlul de inginer automatist.
Tânărul Adrian Romeo Șișiroi își începe activitatea profesională în calitate de consultant, prin întocmirea unor proiecte pentru obținerea de finanțări și pentru o scurtă perioadă de timp a fost redactor șef al publicației locale „Gorjul de azi”, după care îl întâlnim ca economist la Fundația Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie a României – Filiala Gorj. După ce obține calificarea de inginer automatist Adrian Romeo Șișiroi se orientează spre o carieră didactică și cu începere din toamna anului 2006 îl întâlnim ca fiind profesor de informatică și tehnologia informației și a comunicațiilor la Colegiul Tehnic Henri Coandă din Târgu Jiu. În anii următori până astăzi profesorul de informatică predă la mai multe unități de învățământ din Târgu Jiu și din județ, în prezent fiind cadru didactic la Școala Gimnazială Săcelu, ca profesor de matematică-informatică. De-a lungul anilor Adrian Romeo Șișiroi s-a specializat și în consultanță de afaceri, activând și în acest domeniu, iar din toamna anului 2024 manageriază propria sa întreprindere individuală de consultanță în afaceri și management.
De asemenea profesorul Adrian Romeo Șișiroi a îndrăgit cariera didactică, cercetarea și a început să scrie. Astfel, debutul său editorial se produce în anul 2009 cu lucrarea „Microsoft Office – Fișe de lucru” apărută la Editura Măiastra din Târgu Jiu. Au urmat apoi alte cărți de specialitate în domeniul informaticii, precum: ”Probleme C++” (Editura Else, Craiova, 2021); „Pointeri și liste în limbajul de programare C++” (Editura Else, Craiova, 2023); „Tehnici de programare în limbajul C++” (Editura Else, Craiova, 2023); „Limbajul de programare C++ -teorie și aplicații”(Târgu Jiu, 2024) și „Microsoft Word – Fișe de lucru” (Editura PIM, Iași, 2024), la care se adaugă cele patru volume prezentate la începutul acestui material.
Așadar, din cele prezentate putem concluziona că profesorul de informatică și consultantul în afaceri și management Adrian Romeo Șișiroi are vădite preocupări de cercetător și scriitor atât de carte științifică precum și de memorialistică, istoriografică și monografică.
Folosim acest prilej pentru a-i adresa felicitări scriitorului Adrian Romeo Șișiroi pentru scrierile de până acum și totodată de a-i ura succes deplin în munca sa ce cercetare și documentare astfel încât proiectele sale scriitoricești, prezente și viitoare să se materializeze în lucrări de certă valoare.
dr. Victor Troacă, Președinte, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. D. Șerban” Târgu Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.