În urma unui control comun desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, de către inspectorii Apele Române Jiu (Administrației Bazinale de Apă Jiu) și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Dolj, a fost constată efectuarea de extragere ilegală a agregatelor minerale din albia râului Jiu, pe raza UAT Malu Mare, anunță reprezentanții instituției.
Zona verificată reprezintă un punct nevralgic, cunoscut pentru activități repetate de exploatare neautorizată. Doar în cursul anului 2025, inspectorii Apele Române Jiu au aplicat amenzi semnificative, în județul vecin, fiind identificate prejudicii care depășesc 150.000 lei. În cadrul acțiunii menționate, echipa mixtă a efectuat măsurători topografice detaliate, ale căror rezultate vor stabili cu exactitate prejudiciul adus Apele Române Jiu.
,,Pe baza celor constatate, a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exploatare a agregatelor minerale fără autorizație de gospodărire a apelor, fapta săvârșită fiind pedepsită cu închisoare conform Legii Apelor, art. 93, alin, 2, lit. b, de la o luna, la un an sau cu amendă. Apele Române Jiu își reafirmă ferm angajamentul de a proteja albiile, resursele de apă și lucrările hidrotehnice, acționând constant, în colaborare cu instituțiile abilitate, pentru descurajarea și sancționarea activităților ilegale”, a mai transmis Apele Române Jiu.
M.C.H.








































