Dialog sub semnul…observaţiilor uşor constatabile – ,,România are acum cel mai mare abandon școlar din Europa, cel mai ridicat analfabetism funcțional, cea mai slabă educație în sate, cea mai extinsă neșcolarizare”!

-M.S.B. Domnule profesor Vasile Gogonea, aş dori să discutăm, astăzi, despre faptul că se acumulează tot mai mulți indicatori ai declinului unităţilor şcolare din țară, pentru că e destul să amintesc de scăderea profesionalismului, de importul de patente în creștere, de trivializarea cercetării pedagogice, de confuziile culturale, avariile instituționale, maladia plagiatului şi altele…
-V.G. Domnule director, cred că e o problemă care ilustrează pregnant criza prin care trece la ora actuală societatea românească, pentru că atunci când vorbim despre şcoală, la modul general, putem avea o părere sau alta despre ierarhizările unităţilor de învăţământ, dar, personal, aș invoca mai ales criteriul contribuțiilor originale, de uz public, pentru că altfel, se invocă înseşi criteriile de ierarhizare și vedem că solicită recunoașteri inși sub care în România s-au prăbușit industrii și instituții, ca să nu mai vorbim despre abuzuri grave, de felul ultimilor ani, care se pot descoperi la orice oră!
-M.S.B. La ora actuală, adevărul, fie și inconfortabil, ar trebui să fie spus gândind instituțiile publice și în interes public. Altfel, fără adevăr, se ajunge doar la confuzii în linie! Fapt este că educația a trecut prin reformă, după 1989, iar, aşa cum presa specializată din țară și cea internațională au remarcat, în anii 1997-2000 s-a făcut și în România o reformă benefică, racordată la schimbările din lume, deci, s-a făcut o reformă analoagă celei care a dus înainte țările vecine și le-a permis apoi să-și mărească competitivitatea. Dar, ulterior, politizarea deciziilor și amatorismul au indus crizele cunoscute, iar, ca rezultat, România are acum cel mai mare abandon școlar din Europa, cel mai ridicat analfabetism funcțional, cea mai slabă educație în sate, cea mai extinsă neșcolarizare în pandemie, cea mai mare corupție în instituțiile copleşite de sinecuri, cel mai amplu import de tehnologii și, desigur, de produse alimentare. Se trăiește pe datorie, cu cea mai mare îndatorare din istorie, într-o confuzie a valorilor, pentru că 45% dintre gimnaziali nu înțeleg textele vârstei, iar lectura și dezbaterea scad îngrijorător!
-V.G. Dacă analizăm cu atenţie, se constată că starea de azi a educației dovedește că, din nefericire, la o discuție serioasă, nu se poate ocoli adevărul că în România au fost numiți miniștri ai educației activiști precari, diletanți recrutați de generali spre a le rezolva odraslele, simpli servanți, fără legătură cu domeniul. Aşa cum s-a văzut şi se vede, unora trebuie să li se șoptească peste umăr răspunsul la întrebări banale. Ca o încoronare, sub un modernism înțeles superficial, Legea din 2011 a rupt educația de o dezvoltare firească!
– M.S.B. După 1989, în România, una dintre urgențe a fost restabilirea autonomiei vieții intelectuale, iar, din nefericire, a survenit ceea ce prevedeam a fi o amenințare: folosirea autonomiei pentru parohialism și false cariere, un fel de păcăleală ce trebuia oprită, însă tot prin legi, opuse, desigur, refeudalizării instituțiilor. Ca orice mărime, performanța se ia în fond pentru fiecare şcoală în parte! Poziția în ierarhia şcolară nu depinde nici doar de ceea ce se raportează ca personal și lucrări, mai ales că în anii recenți sunt falsificări în raportări. Este ușor de sesizat faptul că în multe şcoli modeste sunt azi masteranzi şi doctoranzi, dar nici un specialist demn de încredere profesională. Profesorul parcă este altceva decât se crede azi la noi, iar profesionalismul nu se stabilește prin autoevaluare. Atingerea de poziții destul de flatante nu are cum ascunde analfabetismul, abandonul şcolar și abuzurile de fapt!
-V.G. Domnule profesor, Sorin Mircea Bădescu, a trecut ceva vreme de când nu ne-am mai convorbit, de aceea, merită să analizăm, de unde vine declinul şcolilor noastre de azi pentru că sunt factori direcți ai declinului şi cred că ar trebui mai multă cultură. Nu insist asupra pregătirii precare, pentru că mulți dascăli vorbesc fără lecturi la zi, din documentări rudimentare, interogațiile lor fiind de epigoni. Carențele fac, de pildă, ca de atâta vreme, să nu mai fie vorba despre o dezbatere relevantă în interes public. Doar scrierile de adaptare, nu legitimează nicăieri profesorul, iar istețimea, nici atât! Mai departe, limbajul vulgar, ce constă în a lua în brațe un criteriu și a nu înțelege restul, poate susține ambiții, dar duce la mediocritate. Competiția zilelor noastre este alta și include creația și consecințele acesteia în întreaga societate. Un alt factor este nepotismul și cedările de felul «mă sprijini, te sprijin cu bani», constituie cancer cunoscut al instituțiilor. În fine, destule decizii sunt inadecvate când măsura este doar cantitativă. Acum se vor «modele» din Franța, când se știe că un model rodește doar pe teren sănătos şi am uitat cu desăvârşire despre «modelul» Spiru Haret!
– M.S.B. Aş completa cele spuse de dumneavoastră cu unele precizări că în învăţământul nostru preuniversitar sunt mai importante festivităţile, iar, în rest, se bagatelizează aproape totul, inclusiv nevoia de inovație. Direct responsabilă de declinul şcolilor din România actuală este Legea învățământului din 2011, pentru că aceasta a rupt cu o tradiție viabilă și a introdus alegerea directorilor de şcoli după modelul alegerilor… parlamentare, desemnarea apoi a conducerii şcolilor de către o singură persoană, iar, rezultatele sunt arbitrarul prin paralizarea creativității. Cum zic mulți, «cine nu-i cu șeful, iese din peisaj, poate încerca şi altă dată», deci, se observă că, obsesia din lege a numirii directorilor interimari duce doar la impostură și stagnare şi se eludează criteriul valorii profesionale. Astfel, se ajunge, cum se clamează în tot mai multe locuri, la aranjamentele cu directori activişti politici, cu inspectori şi inspectori generali stabiliți nu după valoare, ci în funcție de susținerea electorală a partidului, iar funcționarea devine supușenie. În orice caz, erorile în stabilirea conducerilor şcolilor au consecințe grave în profunzime. Corupția la numirea de profesori, la acreditare de programe și atestări de titluri, la doctorate este doar ceva mai vizibilă! Nu mai vorbesc despre «fixismul» pe posturi, despre suspecta mobilitate interinstituțională a profesorilor din România! Ca să nu discut nici înțelegerea degradată a profesorului ca livrator de informaţii şi nu de cunoştinţe de specialitate, cercetarea ştiinţifică fiind numai o retorică. Vă mulţumesc respectuos, domnule profesor, Vasile Gogonea, pentru dialogul nostru de astăzi!
-V.G. Şi eu vă mulţumec, domnule director, Sorin Bădescu, iar, ca o completare a ceea ce spuneam anterior, cred că Spiru Haret ar fi oripilat de felul cum se fac concursurile pentru posturi de dascăl în România. Azi se fac tot abuziv şi probabil că niciodată ca astăzi, nu au fost în instituțiile şcolare din țară atâția inși nesemnificativi, mulți rezultând din intervenții oculte! Rezultatul este că şi în viața şcolii contează infim competenţii, poate mai mult incompetenţii, iar decidenții sunt cei cu bani mulţi!
Profesor Mircea Sorin BĂDESCU, Strâmba-Jiu, Turceni