Digitalizarea accelerată a sectorului bancar a adus beneficii evidente: eficiență operațională, servicii rapide și reducerea costurilor. Totuși, această goană după profituri ridicate vine adesea cu prețul experienței angajaților și al stabilității lor profesionale. În loc să fie recompensați pentru anii de expertiză și contribuția la fidelizarea clienților, mulți specialiști se văd excluși din sistem, transformând competențele lor într-un cost nedorit. Politicile de personal par dictate exclusiv de cifre și profit, nu de valoarea adăugată a angajaților.
Datele din România confirmă acest trend. În ultimii 15 ani, peste 20.000 de angajați au părăsit sectorul bancar, iar peste 3.000 de sucursale s-au închis. Doar în primul trimestru al anului 2025, s-au închis 135 de agenții, iar peste 1.200 de angajați au fost disponibilizați. Fuziunile recente accentuează efectele: Alpha Bank, în urma absorbției de către UniCredit, a lăsat sute de specialiști fără loc de muncă, iar First Bank, după vânzarea către Intesa Sanpaolo, a implementat un „Plan de Plecare Voluntară”, oferind pachete compensatorii pentru plecare. Astfel, experiența acumulată și relațiile construite cu clienții nu mai contează.
Situația tinerilor absolvenți sau a studenților este, de asemenea, problematică. UniCredit Bank oferă pentru poziții entry-level, destinate studenților sau absolvenților, un salariu net de pornire de circa 3.000 RON/lună în București, deși cerințele includ studii superioare și competențe relevante. Această ofertă a fost luată în derâdere de mulți candidați, ridicând întrebarea legitimă: ce așteptări pot avea studenții la facultățile de profil? Dacă locurile de muncă existente pentru tineri sunt remunerate modest, iar pozițiile pentru specialiști cu experiență dispar, atractivitatea carierei bancare scade considerabil.
Impactul asupra pieței muncii este major: reducerea personalului și închiderea agențiilor afectează nu doar angajații direct implicați, ci și comunitățile locale, unde sucursalele erau centre economice și sociale. În plus, angajații rămași trebuie să-și recalifice competențele, iar viitorii candidați se confruntă cu salarii care nu reflectă nivelul studiilor și responsabilităților. Digitalizarea și restructurarea, combinate cu politici de personal centrate pe profit, riscă să transforme sectorul bancar într-un domeniu în care oamenii sunt considerați doar cifre statistice.
În concluzie, sectorul bancar românesc trebuie să recunoască că succesul nu se măsoară doar în profit și indicatori financiari, ci și în modul în care tratează capitalul uman. Ignorarea experienței, loialității și contribuției angajaților, combinată cu salarii reduse pentru tineri, poate genera pierderi ireversibile de competențe și încredere. Digitalizarea și eficiența tehnologică nu pot compensa dezinteresul față de oamenii care au construit și consolidează instituțiile financiare.
Dragoș Ionică
