Document: Direcția Silvică Gorj, pierderi colosale! Directorul Cîrstoc, venituri majorate cu 30%!

348

Protejarea pădurilor ar trebui să fie o prioritate națională, însă o verificare a Corpului de Control al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) la nivelul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și la direcțiilor silvice din subordine, relevă o situație îngrijorătoare cu privire la modul în care sunt gestionate fondurile publice și resursele naturale. Direcția Silvică Gorj se numără printre structurile Romsilva cu pierderi financiare uriașe înregistrate an după an, însă directorul Ovidiu Cîrstoc a fost evaluat cu calificativul ,,bine”, într-un contrast evident cu realitatea economică a instituției, iar veniturile sale salariale au crescut în anii în care s-au înregistrat pierderi, de la 9.500 de lei, lunar, la 12.400 de lei, lunar.

Potrivit datelor oficiale din raportul MMAP…
… Direcția Silvică Gorj a înregistrat pierderi totale de peste 18,7 milioane de lei în ultimii ani. În perioada 2020–2021, pierderile s-au ridicat la peste 8,1 milioane de lei, iar în intervalul 2023–2024, acestea au crescut la peste 10,5 milioane de lei. Anul 2024 a fost deosebit de grav, cu o pierdere de 8,6 milioane de lei, în creștere cu aproape 78% față de anul precedent. Situația nu este singulară: nouă direcții silvice din țară au raportat pierderi mai mari în 2024 comparativ cu 2023, semnalând o problemă sistemică în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, conform documentului citat.
Cu toate acestea, în ciuda ,,performanței” financiare dezastruoase, angajații Direcției Silvice Gorj au beneficiat de premii consistente, acordate sub pretextul ,,rezultatelor deosebite”, însă acestea nu au respectat criteriile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă și nu au fost susținute de o analiză obiectivă a performanței angajaților. Mai mult, în anul 2021, conducerea RNP Romsilva a acordat calificativul ,,Bine” directorilor din 13 direcții silvice, inclusiv Gorj, deși acestea au înregistrat pierderi cumulate de peste 91 de milioane de lei. În același an, angajații acestor instituții au primit premii în valoare de aproape 18 milioane de lei. Este greu de înțeles cum se poate justifica o astfel de politică de recompensare, în condițiile în care performanța economică a fost negativă.
Un caz relevant este cel al directorului Direcției Silvice Gorj, Ovidiu Cîrstoc, care, în ciuda pierderilor masive raportate de instituție, și-a văzut veniturile salariale crescând semnificativ în ultimii ani. De la un salariu lunar de 9.500 de lei, acesta a ajuns la 12.400 de lei, o creștere de peste 30%, în timp ce direcția pe care o conduce se afunda în pierderi.
Situația a atras atenția autorităților, iar raportul de control a fost transmis către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru cercetări specifice. Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat public că, ,,deși vedem clar pierderi uriașe în mai multe direcții silvice an după an, au fost acordate în mod nejustificat prime și calificative de «foarte bine» și «bine» angajaților din direcțiile respective. Este o realitate care, pur și simplu, nu poate fi trecută cu vederea pentru că arată un mod disfuncțional în care pădurile noastre sunt gestionate pentru a se da bonusuri și tot felul de alte beneficii”. Această declarație vine să confirme ceea ce cifrele arată cu claritate: un sistem în care performanța nu este criteriul principal de evaluare, iar recompensele sunt acordate pe baza unor practici netransparente și, posibil, abuzive.

Nereguli descoperite și de către Curtea de Conturi
Pe de altă parte, un raport al Curții de Conturi, publicat recent, scoate la iveală deficiențe majore în gestionarea fondului forestier de către Direcția Silvică Gorj. Astfel, în urma unui control efectuat de Direcția Control, Integritate și Anticorupție din cadrul ministerului de resort, s-a constatat că în anul 2020, în timpul lucrărilor de amenajare, o suprafață de 19,62 ha era ocupată de obiective petroliere fără documente de aprobare. Ulterior, doar pentru 14,03 ha a fost inițiată procedura de aprobare a ocupării temporare, la solicitarea SC OMV PETROM SA.
Raportul indică faptul că neconformitatea a fost generată de instrumente de control intern insuficiente și ineficiente, ceea ce a dus la afectarea integrității fondului forestier național și la pierderea unor venituri importante din ocuparea temporară a terenurilor forestiere. Mai mult, Direcția Silvică Gorj se confruntă cu creanțe neîncasate din contracte comerciale, dar și cu prejudicii cauzate de tăieri ilegale, în valoare totală de 1.220.174 lei. Din această sumă, 1.104.986 lei reprezintă debitele unui salariat decedat, iar pentru celălalt salariat responsabil nu există bunuri urmăribile, conform actelor de control.
George Constantin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.