Dosar penal clasat pentru un consilier local!

227

Anchetă finalizată de către procurori pentru un consilier local din Lelești care la începutul acestui an, în luna februarie a blocat circulația pe un drum din comună.

Silviu Popeangă era nemulțumit, alături de alți cetățeni, că prin fața caselor lor circulă camioane de mare tonaj care, din cauza vibrațiilor, distrug locuințele. Oamenii s-au plâns la vremea respectivă autorităților, dar fără vreun rezultat concret.
Ca să scape de camioane, Popeangă a parcat două mașini pe marginea șoselei în așa fel încât printre ele să poată trece doar autoturisme mici, nu și camioanele de mare tonaj. La vremea respectivă polițiștii au mers la fața locului și au reușit să debloce traficul, dar pe numele protestatarului au deschis un dosar penal.
Cercetările s-au încheiat acum în favoarea acestuia, procurorul de caz constatând că nu are suficiente probe care să îl determine să continue ancheta. Traficul nu a fost perturbat grav și nu a existat niciun pericol asupra participanților la trafic, mai ales că autoturismele au putut circula.
Ancheta a scos la iveală că pe DJ 672D nu exista niciun indicator care să instituie restricții de tonaj. După protestul din februarie camioanele nu au mai circulat însă prin sat, iar oamenii au putut să își vadă liniștiți de viață.
„Azi am primit decizia de clasare în dosarul în care eram acuzat că am blocat drumul. În primul rând vreau să mulțumesc celor ce m-au susținut, și nu sunt puțini, dar chiar nu vreau sa dau nume pe aici, dar se știu ei, vreau de-asemenea să îi mulțumesc domnului procuror, care nu a cedat presiunilor politice, și tuturor celor ce au avut încredere în mine. Încă o dată ,,Vasilică cap de plută” și-a luat țeapă, asta deși vorbea peste tot că o să mă duc la pușcărie, acolo o să ajungă el. Să stai 6 luni fără permis, fără să fiu vinovat e ceva, dar măcar a meritat acest sacrificiu deoarece nu mai trec tiruri prin sat. Cineva trebuie să răspundă și va răspunde în fața legii pentru această nedreptate. Încă o victorie în lupta cu,,morile de vânt”!”, a transmis consilierul local din Lelești.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.