Un tânăr de 31 de ani, din Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului. Acesta a fost depistat, duminică, în timp ce conducea un moped, pe DJ 662 Capu Dealului, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,47 mg/litru alcool pur în aerul expirat și având dreptul de a conduce suspendat. „Bărbatul a fost condus la Spitalului Orășenesc Turceni, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Un alt tânăr de 22 de ani, din Motru, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins, în noaptea de duminică spre luni, în timp ce conducea un autoturism, deși nu avea permis. „În noaptea de 17 spre 18 august 2025, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au identificat în flagrant un bărbat de 22 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Glogova, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a mai declarat Ioana Nanu. Alți doi bărbați s-au ales cu dosare penale, în weekend, după ce au fost depistați în timp ce conduceau autovehicule, pe raza județului Gorj, fiind sub influența alcoolului. Duminică, un bărbat de 64 de ani, din Dănești, conducea un autoturism pe DJ 674 A, în localitate, având o alcoolemie de 0,48 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În aceeași zi, polițiștii din Turceni au identificat în flagrant un bărbat de 57 de ani, din municipiul Petroșani, județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, pe DE 79 Drăguțești, având o concentrație de 0,47 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Secția UPU a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
Peste 180 de permise, reținute pentru contravenții la alcool
În primele șase luni, ale acestui an, au fost întocmite 48 de dosare penale pentru conducerea unui vehicul, de către o persoană care prezintă o concentrație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la momentul efectuării testelor biologice. În total au fost reținute 180 de permise pentru contravenții la alcool. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
L.F.







































