Procesul în care cinci persoane – printre care trei ingineri și un mecanic de la Registrul Auto Român Gorj, precum și un om de afaceri – sunt judecate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită în formă continuată și fals intelectual, pare să se transforme într-un maraton al amânărilor.
La aproape un an de la începerea judecății, la Tribunalul Gorj s-au consumat deja nu mai puțin de unsprezece termene, iar următorul este programat abia pe 22 octombrie 2025.
Ultimul termen a avut loc pe 10 septembrie, fără progrese semnificative în cauză, continuând linia întârzierilor care caracterizează acest dosar încă de la debut. Procesul a început în octombrie 2024, însă chiar de la prima înfățișare s-a acordat o amânare la cererea unuia dintre inculpați, care a solicitat timp suplimentar pentru pregătirea apărării. Următoarele termene au adus, la rândul lor, doar noi amânări, fie pentru citarea martorilor din rechizitoriu, fie pentru completarea probatoriului sau diverse alte cereri procesuale.
Dosarul are în centru fapte petrecute între martie și iulie 2018, când, potrivit procurorilor, angajați ai RAR Gorj ar fi omologat în mod ilegal mai multe autoturisme aduse din Marea Britanie, în schimbul unor sume de bani. Conform rechizitoriului, unul dintre ingineri, inculpatul P.L., ar fi primit 8.650 de lei și 50 de euro pentru a închide ochii la neregulile tehnice ale unor autoturisme, consemnând în documentele oficiale că acestea îndeplineau cerințele pentru înmatriculare, deși prezentau defecțiuni vizibile, cum ar fi faruri montate incorect.
Ancheta a scos la iveală faptul că și ceilalți doi ingineri ar fi acționat în același mod, unul primind 1.000 de lei, iar celălalt 550 de lei, în timp ce mecanicul ar fi intervenit direct asupra aparatelor de măsurare a emisiilor de noxe, pentru a manipula rezultatele testărilor. Acesta este acuzat de nu mai puțin de 32 de fapte de luare de mită. În același dosar, un om de afaceri gorjean a fost deferit justiției pentru dare de mită, după ce ar fi oferit sume de bani în incinta RAR Gorj, în două ocazii distincte, pentru a obține inspecție favorabilă la o mașină veche, marca KIA Sportage.
Deși acuzațiile sunt grave, iar probele detaliate în rechizitoriu par consistente, instanța nu a reușit nici până acum să intre efectiv în fondul cauzei. Cu 11 termene consumate și cel puțin unul în față, stabilit pentru 22 octombrie 2025, procesul de la Tribunalul Gorj riscă să devină emblematic pentru tergiversarea actului de justiție, în ciuda gravității acuzațiilor. În timp ce faptele anchetate datează deja de peste șapte ani, soluționarea dosarului pare încă departe, iar răspunsul la întrebarea „când se va face dreptate?” rămâne, deocamdată, suspendat.
Izabella Molnar







































