Drepturile și locurile de muncă în CEO, fără nicio apărare

372

Complexul Energetic Oltenia nu are nici până în prezent un buget aprobat, iar unele dintre drepturi sunt pe cale să se piardă sau să fie diminuate drastic, cum e voucherul de vacanță a cărui valoare a scăzut de la 3.000, la 1.600 de lei net.

Neavând buget, negocierile cu privire la salarizarea angajaților și eventuale creșteri de venituri au stagnat. Asta se întâmplă pentru că în minerit și energie sindicatele au tăcut, după cum arată fostul lider sindical, Manu Tomescu.
El a postat zilele trecute cum se manifesta o parte a sindicaliștilor în 2021, când s-a pus la cale, printr-un plan de restructurare draconic, închiderea capacităților pe cărbune ale CEO.

17 săptămâni de protest, în mai 2021
Erau în cea de 17-a săptămână de proteste, în luna mai 2021:
,,Din păcate, în Complexul Energetic Oltenia, oamenii au uitat demult să se mai lupte pentru drepturile lor!
Acum le este mai comod să stea acasă și să înjure pe rețelele de socializare, decât să iasă în față și să ceară ce li se cuvine.
Colegii care au rămas în activitate trebuie să conștientizeze că atunci când taci sau te mulțumești doar să critici din umbră, accepți nedreptatea! ….și că atunci când nu mai lupți pentru drepturile tale, le pierzi!
Drepturile și locurile de muncă din C.E.Oltenia nu au fost apărate de cei care au bombănit în umbră de pe un profil de facebook, ci de cei care au avut curajul să iasă la luptă în stradă, chiar și atunci când erau singuri!”, a scris Manu Tomescu, marcând acel moment.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.