Am pornit la această analiză teologico-morală de la la ceea ce Mitropolitul grec Hierotheos Vlachos de Nafpaktos numeşte «terapia rugăciunii» şi trebuie să recunosc faptul că la un moment dat, după căteva lecturi meditative, m-am oprit asupra expresiei oarecum neverosimile pentru un credincios obişnuit, aceea de «Nebunia pentru Hristos», convins fiind că în mare măsură, ceea ce deosebeşte învăţătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos de toate celelalte învăţături este faptul ca ea se potriveşte tuturor vremurilor, tuturor locurilor şi tuturor oamenilor credincioşi din lumea aceasta pământească. Renumitul teolog elen despre care am amintit, preluând ideea de al Sf. Apostol Pavel, consideră că Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi, mai ales că această sintagmă pare una nouă, necunoscută în cadrele nosologice ale medicinei şi nici ale teologiei din perioada vechi testamentară, pentru că expresia ca atare este greu de definit şi de caracterizat, nu mai puţin uşor de prezentat simptomatic. Mitropolitul Hierotheos Vlachos atrage chiar atenţia că: „E nevoie de mult har de la Dumnezeu pentru a putea evalua un «nebun pentru Hristos»”, mai ales că problematica se leagă de o realitate ontologică prin care creştinismul a schimbat fundamental o serie de valori şi a reactualizat o serie de imperative majore! În profunzimea sufletului său, omul creştin autentic, în evoluţia acestui suflet îndreptat spre Dumnezeu se raportează tot mai mult la valori eterne şi la repere eshatologice, chiar dacă neglijează, trimiţând în desuetudine valorile efemere ale lumii acesteia secularizate!
„Şi «nebunul pentru Hristos» Îl imită pe Domnul şi pe Stăpânul Său”!
Cu certitudine, pe măsură ce merge înainte pe acest drum, omul lui Dumnezeu devine mai neînţeles de către cei din jurul său şi mai puţin intresant pentru cei care promovează cu stăruinţă ideile ştiinţei! Dacă analizăm cu atenţie spusele Sf. Apostol Pavel, care explică această situaţie în «Epistola întâi către Corinteni» prin asocierea cu Sfânta şi de Viaţă făcătoarea Cruce, când spune: ,,Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu (ICorinteni 1,18), pentru că noi Îl propovâduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie (I Corinteni 1,23). Diferite remarci asupra celor «nebuni în Hristos» apar şi în Noul Testament, când Sf. Apostol Pavel continuă: ,,Căci mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor «nebuni pentru Hristos», slabi întru necinste, căci flămânzim şi însetăm goi, pălmuiţi şi pribegim ocărâţi, prigoniţi, huliţi, de am ajuns gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi!” (ICorinteni 4,9-13). Deci, «nebunia pentru Hristos» este dovada manifestării libertăţii în sens teologico-moral, mai ales că «Nebunul pentru Hristos» poate fi caracterizat prin faptul că are o credinţă puternică în Hristos, în înviere, în dogmă, în morala creştină, chiar dacă în opinia unora, ar avea manifestări bizare, tulburări de comportament care nu contrazic şi nu impietează cu nimic învăţătura de credinţă, fiindcă el părăseşte pustia pentru «a primi ocara lumii», el îi fascinează pe oameni şi îl înşeală pe diavol, pentru că în prezenţa «Nebunului pentru Hristos», comunitatea se împarte detaşat, când unii sunt ferm convinşi că «e nebun», iar alţii, mai înduhovniciţi înţeleg profunzimea trăirilor sale! Dar, ceea ce produce uimire şi nedumerire în jurul său este că şi cei ce-1 cred «nebun», îşi dau seama că vorbele lui sunt înţelepte, că au un mesaj puternic şi precis şi, fiind o dată sau de mai mlte ori auzite, nasc nevoia stringentă, ca să mai fie ascultat «nebunul» şi altădată, iar, din acest lucru, noi putem înţelege că porunca de a părăsi isihia şi de a se expune pericolelor lumeşti vine de la Domnul şi nu din propria iniţiativă a împricinatului! Tocmai în acest sens, teologia consideră că sfântul se modelează după chipul şi legea lumii, pentru a o conduce la mântuire! Mitropolitul elen Hierotheos Vlachos continuă să spună că aşa cum Domnul a luat chip de rob: „Şi «nebunul pentru Hristos» Îl imită pe Hristos Domnul şi pe Stăpânul Său, jertfindu-şi trupul şi sufletul pentru mântuirea altora”, ceea ce evidenţiază unele manifestări comportamentale ale «nebunului pentru Hristos» pe care mucaliţii le consideră comportamente bizare! Mai ales ateii vorbesc despre faptul că «nebunul pentru Hristos» se poartă ciudat, chiar îl ceartă în public pe împărat, pe oamenii de vază ai cetăţii, pe femeile uşoare şi ameninţându-i cu iadul pe toţi îi îndeamnă să se îndrepte prin pocăinţă! Aşa se face că atunci când oamenii mai cumpătaţi consideră că «nebunul» din faţa lor este un sfânt, el părăseşte în grabă locul, până i se pierde urma, iar, în prezenţa celor care cunoşteau adevărata sa identitate, sfântul nu mai face pe «nebunul», apărând ca un sfânt adevărat!
,,Ne-am făcut privelişte îngerilor, şi oamenilor «nebuni pentru Hristos»”!
În final, să ne oprim asupra faptului că Mitropolitul Hierotheos Vlachos identifică motivaţiile duhovniceşti privind apariţia «nebunilor pentru Hristos», prin: mântuirea fraţilor lor, prin ridiculizarea societăţii superficiale şi ipocrite, prin promovarea vieţii duhovniceşti lăuntrice, persiflarea diavolului, revenirea la ortodoxie a ereticilor, luarea asupra lor a greşelilor celorlalţi, însuşirea învăţăturii smereniei şi a faptului că omul trebuie să-şi tăinuiască virtuţile! Dar, cel mai neverosimil şi mai dramatic apare faptul că «nebunii pentru Hristos» îşi prevăd moartea, aşa cum Sfântul Andrei «cel nebun pentru Hristos» a murit rugându-se pentru toată lumea! Se pare că lumea nu are criterii desăvârşite pentru a evalua sfinţenia creştinilor, ca să nu mai spunem că şi despre Iisus Hristos Însuşi au spus iudeii farisei şi cărturari că este nebun, aşa cum Festus i-a spus Sfântului Apostol Pavel acelaşi lucru: «Pavele, eşti nebun»! (Fapte 26,24). Neîndoielnic este faptul că «nebunii pentru Hristos» prevăd faptul că o biserică se dărâmă şi alta care acum răsare devine realitate! Un praznic care încetează şi altul care acum se întemeiază se prăznuieşte! O lege care se lasă şi alta care cu văpaie de foc se scrie continuă să intereseze! Dacă tulburările Ierusalimului se potolesc şi bucuriile Sionului nou cuprind pământul, «nebunii pentru Hristos» consideră că ultimii farisei se risipesc şi primii creştini se întâlnesc, deoarece, ultimii cărturari adorm şi primii apostoli pornesc la propovăduire! Să sperăm că ultimele întristări de astăzi mor şi primele bucurii acum se nasc, pentru a simţi, cât de mari sunt minunile Duhului Sfânt! În concluzie, tot ceea ce face un creştin autentic, cu gândul la moarte şi la înviere, cu gândul de a scăpa de lumea aceasta şi de macularea ei, pare bizar şi de neînţeles pentru lumea secularizată care toată ziua şi toată viaţa vinde şi cumpără funcţii, dregătorii, case somptuoase, fiinţe înşelate, mărfuri contrafăcute, arme şi bunuri de consum, fără ca indivizii fără scrupule să fie atinşi de «gândul lui Hristos» şi fără să se teamă de judecata dinaintea Lui Hristos! De aceea, «nebunii pentru Hristos», prin atitudinea şi prin comportamentul lor, sfidează lumea înecată în conformism şi autosuficienţă! Fariseii din zilele noastre intră în afaceri tenebroase şi implicit în mijlocul păcatelor, a dependenţelor, în plasa legăturilor lumeşti şi a slavei deşarte, a bogăţiilor nemăsurate, între oamenii mândri, războinici şi vanitoşi, numai că, «nebunii pentru Hristos», dând impresia că sunt asemeni celor afundaţi în păcate, în realitate, îi trezesc din somnolenţa lor pe cei rătăciţi sau îi sfinţesc prin asceza lor! Aşa se face că până la sfârşitul vieţii lor, pe «nebunii pentru Hristos» societatea îi marginalizează şi ei se lasă de cele mai multe ori batjocoriţi, umiliţi, sfidaţi, dar memoria lor este totdeauna actualizată în istorie, la fel ca a tuturor sfinţilor.
Profesor Vasile GOGONEA
