O fostă elevă a Liceului Tehnologic Motru a obținut câștig de cauză în procesul intentat pentru neplata bursei profesionale din anul școlar 2020-2021. Tribunalul Gorj a respins apelurile formulate de liceu și de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, menținând decizia anterior pronunțată de Judecătoria Motru.
Tânăra a dat în judecată statul după ce nu a primit bursa profesională în valoare de 200 de lei/lună, solicitând plata sumei totale de 2.200 de lei pentru perioada septembrie 2020 – iulie 2021, precum și daune morale.
Instanța de fond a constatat însă că pentru lunile septembrie 2020-aprilie 2021, dreptul la acțiune era prescris, deoarece cererea a fost depusă în aprilie 2024, după expirarea termenului legal de trei ani.
Judecătorii au admis însă, în parte, acțiunea și au obligat pârâții (Liceul Tehnologic Motru și Inspectoratul Școlar Județean) să plătească 600 de lei, reprezentând bursa aferentă lunilor mai, iunie și iulie 2021, sumă ce va fi actualizată cu penalități și dobânda legală până la achitarea efectivă. Cererea privind acordarea a 100.000 de lei daune morale a fost respinsă.
Contestațiile liceului: vacanțele și absențele
Liceul a contestat decizia, susținând că bursa nu se acordă pe perioada vacanțelor și că instanța nu a verificat absențele elevei. În apărare, liceul a făcut chiar un calcul detaliat: aprilie 2021: o zi de vacanță – bursa calculată 193 lei; mai 2021: cinci zile de vacanță – 142 lei; iunie 2021: vacanța de vară începând cu 25 iunie – 113 lei și iulie 2021: vacanță.
Tribunalul Gorj a analizat documentele transmise de unitatea de învățământ și a constatat că, în perioada aprilie-iulie 2021, fosta elevă a avut doar opt absențe nemotivate, sub pragul de 10 absențe prevăzut de lege pentru suspendarea bursei. Mai mult, instanța a reținut că eleva a desfășurat cursuri și în luna iulie 2021, anul școlar având 36 de săptămâni în cazul învățământului profesional. „De altfel, chiar din cuprinsul adresei înaintate de apelantă rezultă că intimata a înregistrat două absențe nemotivate în luna iulie, împrejurare din care rezultă că aceasta a desfășurat cursuri și în această lună”, a arătat instanța.
Totodată, Tribunalul a reținut că, potrivit HG 951/2017, bursa profesională are cuantum fix de 200 lei/lună și se acordă tuturor elevilor care urmează învățământ profesional pe perioada cursurilor școlare, a pregătirii practice și a examenelor de certificare, indiferent de numărul de zile lucrătoare sau de vacanțe.
Decizia Tribunalului Gorj poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile, iar unitatea de învățământ a făcut deja acest demers.
Cazul nu este singular. Mai mulți foști elevi ai liceului din Motru au deschis acțiuni similare în instanță, după ce, potrivit unui raport al Corpului de Control al Ministerului Educației, în anul școlar 2020-2021 au existat întârzieri semnificative la plata burselor profesionale pentru peste 100 de elevi.
I.I.







































