România a învins-o pe Macedonia de Nord în primul meci al fazei a doua a pre-calificărilor pentru FIBA World Cup 2027. Tricolorii s-au impus cu 80-72, iar miercuri, 6 august, la Oradea, vor juca cu Ungaria.
Antrenorul Mihai Silvășan anticipează un duel extrem de încins cu formația din țara vecină. Partida începe la ora 19.00.
„Un pas important înainte, o victorie în deplasare care contează mult – dar trebuie să fim conștienți că este doar primul meci. Ne dorim să rămânem cu picioarele pe pământ, să continuăm să ne pregătim serios și să luăm lucrurile pas cu pas. Urmează meciul cu Ungaria, primul meci acasă din această campanie, iar toată concentrarea noastră trebuie să fie îndreptată spre acel joc. Probabil vom întâlni un adversar mai puternic decât Macedonia, cu jucători mai experimentați, obișnuiți cu meciurile tari din cupele europene. Trebuie să fim pregătiți pentru acest nivel și să fim gata să dăm totul. Obiectivul nostru rămâne același: să fim cea mai bună versiune a noastră la fiecare meci care urmează”, a declarat selecționerul.
Pentru România va urma, după partida cu Ungaria, returul cu Macedonia, pe 13 august 2025, de la ora 19.00, tot la Arena Oradea. Biletele pentru partidele de acasă se găsesc pe platforma www.eventbook.ro.
Lotul național de seniori al României este format din: Lucas Tohătan, Dragoș Diculescu, Dragoș Lungu, Bobe Nicolescu, Mihai Măciucă, Amadeo Casale, Ștefan Grasu, Emilian Cățe, Rareș Uță, Tudor Gheorghe, Bogdan Popa, Tudor Șomăcescu, Christian Nițu şi Nandor Kuti.
Staff tehnic: Mihai Silvășan – antrenor principal, Ionuț Bascoveanu – antrenor secund, Alexander Geddes – antrenor secund, Andrei Bălan – preparator fizic, Adrian Resteman – kinetoterapeut, Csaba Mott – fizioterapeut, Cătălin Burlacu – team manager.
Cătălin Pasăre







































