Economistul acuzat de delapidare s-a întors la serviciu, după noaptea petrecută în arest

140

Bărbatul de 52 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, reținut marți pentru delapidare, s-a întors la serviciu, ieri. Potrivit unor surse, acesta nu va mai avea însă acces la banii societății, fiind dispusă cercetarea disciplinară în cazul său.
Târgujianul a fost eliberat, miercuri, după ce procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, a dispus măsura controlului judiciar. ,,Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, fiind dispusă față de acesta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj. Acesta va trebui însă să respecte mai multe obligații, între care și aceea de a nu pleca din țară fără acordul procurorului. Pe timpul cât se află sub control judiciar, târgujianul este obligat să se prezinte la Parchet și la IPJ Gorj, de câte ori este chemat, să informeze Parchetul de îndată cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la IPJ Gorj, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat, să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea procurorului de caz, să comunice periodic informații relevante privind mijloacele de existență, să nu folosească, să nu dețină și să nu poarte arme, să nu participe la manifestări sportive, culturale sau alte adunări publice și să nu intre în cluburi, săli de joc, cafenele sau baruri. I s-a atras, de asemenea, atenția că, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu arestul la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Bărbatul este economist în cadrul societății Medserv Min, prestatorul de servicii medicale al Complexului Energetic Oltenia. La Medserv Min a fost deschisă o anchetă internă, urmând să fie luată o decizie în acest caz.
,,În fapt, s-a reținut că cel în cauză, în calitate de economist, în cadrul unei societăți pe acțiuni cu capital majoritar de stat, sub autoritatea publică tutelară a Ministerului Energiei, organizată conform Legii 31/1990, și-ar fi însușit suma totală de 331.700 lei, pe care ar fi transferat-o, prin 16 transferuri bancare, din contul curent al societății, în contul unor persoane fizice, urmărind obținerea unor avantaje de natură financiară. Polițiștii de investigații economice continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta și luarea tuturor măsurilor legale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Medserv Min este societate comercială pe acțiuni, unitate de prestări servicii medicale, iar Complexul Energetic Oltenia este acționar majoritar. Reprezentanții Medserv Min au precizat că, deocamdată, nu pot oferi un punct de vedere, având în vedere faptul că ancheta este în desfășurare, fiind inițiate proceduri independente de ancheta Poliției. În urma anchetei interne s-ar putea ajunge chiar și la desfacerea contractului.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.