1.Înțelesuri și obiecții în elucidare
Uneori simt nevoia să evadez din Scriitopia. Sau, cum afirma scriitorul Constantin Stancu, într-o „Acolada” (nr. 1/ianuarie 2025, p. 15), din Scriiptoria [1]
Să contemplu peisajul, să-mi las privirea să-i închine un pastel mintal, să convorbesc cu mine însumi în timp ce în urechi îmi susură o melodie a lui Leonard Cohen. Poate „Stradă”, ori „Vino și vezi”, sau „N-am mult bagaj”. [1]
Am gusturi americănești? De ce nu? Și de ce da? Să suspend răspunsurile căci scriu la un reportaj despre o aventură a unor amici de condei în bazinul minier gorjean ca să le țină un curs de inițiere în arte marțiale.
Citisem anul trecut o carte a lui Dogen Kigen (1200-1253) despre meditația buddistă, despre practica zen amestecată cu elemente de tendai și shingon comentată de Taisen Deshimaru. Reținusem cele șapte principii ale zenului bazate pe unitate, revenirea la originar, sfințenie, mișcarea fără încetare a minții și a corpului, identitate, estomparea triadei opoziție – relativitatea – dualismul în favoarea reunirii cu cosmosul ș.c.l. [3]
Înțelesesem că elanul, adevărul, fenomenul, armonizarea autenticului cu arta, iluzia revelată, ceremonia ceaiului, într-o atmosferă cu parfumuri ezoterice care anulează separațiile trebuie (re)studiate în vederea parcurgerii Căii spre esența religiilor – pe care Mircea Eliade le-a hermeneutizat în „Istoria credințelor și ideilor religioase” (I-IV, editura Polirom, 2007) [4]
Obiecțiile mele mi le dictează memoria-mi cultural-filosofică, imaginația, analogiile suverane, bucuriile frugale și cele tradiționante, intuiția-mi satorică și firește anistorică. Căci – afirma G.W.F. Hegel – istoria reprezintă „dezvoltarea conștiinței spiritului în lumina libertății și a înfăptuirilor generate de conștiința ei” [5], dar metafizica e transtemporală.
Dar eu, sub impresiile unei proaspete lecturi din Heidegger („Construire, locuire, gândire”/ „În chip poetic locuiește omul…”), subliniez în ”Prelegerile…” lui Hegel afirmația că „puterea fanteziei ar fi criteriul prin care s-ar dovedi geniul poetic; care, desigur, doar el concepe „poeticul” ca locuire în mod esențial”; prin urmare subliniază și Heidegger abia creația poetică este cea care face ca locuirea să fie o locuire. [6]
2.În cea mai dulce libertate
Textul de față are ca punct de reflecție, repet, un fapt educativ ipso-facto: lansarea, de către Nicolae Rădoi, karatist și scriitor din Orăștie (poet și povestitor în manieră fantastică), a unui curs de karate shotokan, la Drăgotești, într-o spațioasă și europeană sală de sporturi, curată, încălzită și cu aer condiționat, dușuri, toaletă, vestiar etc.
Magistrul 6 Dan îmbrăcat în chimonou a predat la vreo 15 copii (și mici și mari) choku-tsuki și kiba-dachi, o poziție recomandată pentru postură și tăria corporală,. Școlarii au receptat disciplinați lecția de un dinamism atletic; se zărea pe fețele lor satisfacția de a executa niște exerciții diferite de celelalte jocuri.
Asistând la această demonstrație de forță și mobilitate – la care a contribuit efectiv și scriitorul Lazăr Popescu (3 kyu) și localnicul Ioan-Cătălin Joița -, într-un grup de cetățeni ai comunei (preotul Dragoș Daniel Negomireanu, Viorel Lupuleț, Ion Armășoiu, primarul Vili Pasăre) -, am conchis în de-sinea-mea că, în orice localitate rurală, noul poate fi bine primit: ca de pildă artele marțiale, prin gestul maestrului Nicolae Rădoi; ca și poezia, căci am primit eu însumi invitația de a citi într-o duminică, în biserica preotului Dragoș Daniel Negomireanu, câteva poezii dedicate de mine mamei (inclusiv mamei mele eroice Elena I. Popescu, descendentă a celebrului neam al Mocioilor de Brădiceni).
Acest eveniment s-a petrecut într-o zi de joi, 25 septembrie 2025, între orele 15-17 la Dragotești. A doua zi ne-am întâlnit toți trei (adică eu, Nick și Lazăr) la o cafea și o plăcintă, la un local târgujian ca să tragem concluziile. Noi le-am dat glas fiecare în felul său. Eu, poetic, precum de obicei. Iată sonetul: „În cea mai dulce libertate/ copiii-nvață și karate./ Li-s corpurile-n tensiune/ și-n altfel de comuniune.// În exerciții se despică/ curajul de stupida frică/ Și bizuindu-se pe-o artă/ și-un stil anume, le tresaltă// și sufletele redeschise/ spre lumile necompromise./ Pe calea către unitate,/ identitate și virtute,/ strălucitoare perle mute/ pot străluci de-adevărate/ dacă-i și pace în Cetate” (Dacă-i și Pace în Cetate).
BIBLIOGRAFIE
1. Constantin Stancu: Ion Popescu Brădiceni, evadatul din Scriitopria sau zicere despre cuvântul care nu există, în Acolada nr. 1 (208), ianuarie 2025 (anul XIX), p. 15
2. Leonard Cohen: Flacăra, prefață de Adam Cohen; ediție de Robert Faggen și Alexandra Pleshoyano; traducere din limba engleză de Florin Bican; editura Polirom, Iași, 2019.
3. Dogen: Zen/Nouă texte; comentarii: Maestrul Taisen Deshimaru; editura Herald, București, 1998.
4. Mircea Eliade: Istoria credințelor și ideilor religioase (1-4), traducerea Cezar Baltag, Maria Magdalena Anghelescu, editura Polirom, Iași, 2007; postfață: Cezar Baltag; coordonatorul volumului IV: Ioan Petru Culianu.
5. G.W.F. Gegel: Prelegeri de filozofie a istoriei; traducerea de Petru Drăghici și Radu Stoichiță; editura Paralela 45, Pitești, 2006.
6. Martin Heidegger: Originea operei de artă; traducere și note de Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu; studiu introductiv: Constantin Noica, Editura Humanitas, București, 1998, pp. 175-220.
Ion Popescu Brădiceni, scriitor, doctor în filologie, ziarist
