În fiecare dimineață, înainte ca orașele să se trezească de-a binelea, în Gorj începe o altă zi de școală. Nu în bănci, nu în clase, ci pe drumuri. Zeci, poate sute de copii își încep ziua în microbuze, în mașini improvizate sau, uneori, pe jos, parcurgând kilometri întregi pentru a ajunge la cursuri.
Pentru ei, școala nu începe la prima oră. Începe cu mult înainte, în frig, în întuneric, în așteptare.
Se vorbește des despre egalitate de șanse în educație. Despre reforme, despre programe, despre viitor. Dar realitatea din teren spune altceva: nu toți copiii pornesc de la aceeași linie de start. Unii pleacă spre școală după micul dejun. Alții pleacă înainte de răsărit.
Naveta nu este doar un inconvenient. Este o povară zilnică. Ore pierdute pe drumuri proaste, oboseală acumulată, timp furat din studiu sau din copilărie. Un copil care face două ore dus-întors până la școală nu mai are aceeași energie, aceeași concentrare, aceleași șanse.
Iar efectele se văd, chiar dacă nu sunt mereu recunoscute oficial. Rezultate mai slabe, interes în scădere, abandon școlar. Nu din lipsă de inteligență sau voință, ci dintr-un sistem care le cere prea mult înainte să le ofere ceva.
În multe sate din Gorj, școala a devenit un lux logistic. Clase comasate, profesori care vin și pleacă, lipsă de resurse. Iar soluția găsită a fost simplă, dar dură: trimitem copiii mai departe. Doar că „mai departe” înseamnă, de fapt, mai greu.
Și atunci apare întrebarea firească: ce fel de educație construim, dacă accesul la ea depinde de câți kilometri poți parcurge zilnic?
Autoritățile știu problema. O recunosc în rapoarte, o menționează în strategii. Dar în viața de zi cu zi a acestor copii, lucrurile se schimbă prea puțin. Microbuzele sunt insuficiente, orarele nu țin cont de realitate, iar soluțiile vin târziu sau deloc.
Între timp, copiii cresc. Unii rezistă. Alții renunță.
Educația nu ar trebui să fie un test de anduranță. Nu ar trebui să fie despre cine ajunge la școală și cine nu. Ar trebui să fie despre ce învață fiecare copil, nu despre cât de departe trebuie să meargă pentru asta.
În Gorj, dar nu numai, avem o generație care învață pe drumuri. Iar dacă nu înțelegem că acesta este un semnal de alarmă, riscăm să pierdem mult mai mult decât niște ore de curs.
Riscăm să pierdem șansa acestor copii la un viitor mai bun.
Dragoș Ionică
