-1.9 C
Târgu Jiu
marți, 10 februarie 2026

Educaţia şi…Lecţia de viaţă! – Interviu cu d-l prof. dr. Constantin ARCUŞ, Preşedintele «Societăţii Cultural-Ştiinţifice Rădineşti-GORJ» – ,,Având în vedere cunoștințele noastre cu cercetători chinezi și cu oameni de afaceri chinezi, e posibilă o colaborare extinsă în obținerea unor rezultate deosebite”!

3

-V.G. Domnule profesor dr. Constantin Arcuş, la aproape o lună şi jumătate de când ne-am întâlnit la Rădineşti, în această Săptămână a «Triodului», aş dori să vă întreb, care sunt problemele importante pentru care v-aţi străduit să le rezolvaţi şi pentru care vă osteniţi în continuare ca un artizan deosebit al vieţii culturale şi educaţionale din această frumoasă localitate gorjeană?
-C.A. Domnule profesor Vasile Gogonea, interesul dumneavoastră pentru preocupările noastre de a fructifica oportunitățile oferite de Programul «TRANZIȚIE JUSTĂ», în ceea ce privește turismul, ne onorează și ne motivează!
-V.G. Onoarea este pentru mine în mod deosebit, iar, motivarea vă aparţine, aşa că vă ascult cu mare atenţie în tot ceea ce spuneţi!
-C.A. Spre exemplu, după ce am depus Proiectul «Terapie și Educație prin Cultură» la sfârșitul lunii noiembrie 2025, prin «ZAMOLXIS SECRETS S.R.L.», acum, prin Întreprinderea Socială «Societatea Cultural-Științifică RĂDINEȘTI-GORJ», ne propunem să obținem finanțare pentru Proiectul «SECRETELE LUI ZAMOLXIS», iar, în acest proiect, avem în vedere un parteneriat cu Universitatea din Craiova, pentru cercetare-dezvoltare-inovare, care să ne conducă la obținerea unor rețete pentru o fabrică inedită care va produce «Lacrima lui ZAMOLXIS» și «ORICEL».

,,Participarea unei delegații chineze la festivitățile prilejuite de «Ziua Rădineștilor»”!

-V.G. Dumnezeule, Doamne, prin licoarea tămăduitoare «Lacrima lui ZAMOLXIS», mi se pare că îl aduceţi în actualitate pe nemuritorul Zamolxis, învăţătorul şi Preotul suprem al daco-geţilor!
-C.A. Să vă spun că nu e totul, pentru că având în vedere cunoștințele noastre cu cercetători chinezi și cu oameni de afaceri chinezi, este posibilă o colaborare extinsă care să conducă la obținerea unor rezultate deosebite.
-V.G. Cred că totul face parte din proiectul extinderii unei activităţi cultural-ştiinţifice de anvergură!
-C.A. Cât privește activitatea cultural-științifică de la RĂDINEȘTI, vă pot spune că intenționăm să punem bazele unui proiect cultural multianual cu oameni de cultură din CHINA şi ne bazăm pe faptul că poporul român este stimat și prețuit de poprul chinez!
-V.G. Cum intenţionaţi să demaraţi această colaborare?
-C.A. Ca prim eveniment, anunțăm participarea unei delegații chineze la festivitățile prilejuite de «Ziua Rădineștilor» din acest an. Sigur, la acest important eveniment cultural-științific, vom invita personalități marcante din România!
-V.G. E vorba despre sărbătoarea din penultima duminică a lunii iunie?
-C.A. Când vom face un program personalizat, cu pachete turistice, iar, omul decide, hotărăşte ceea ce vrea să vadă cutare lucru, iar, în momentul în care o familie sau două familii pleacă de la noi şi au realizat ceea ce li s-a promis, acesta este un lucru favorabil pentru că îi stimulează aspectele pozitive, ceva original, cu coşul cu mâncare, cu oală de pământ, iar, în momentul în care se oferă toate aceste lucruri deosebite şi te bucuri de ele, devine limpede că faci ceva prin care să promovezi zona respectivă, pentru că ne-am gândit şi la farfurii, cănuţe, căni mai mari, oale, castroane, diferite obiecte care să fie personalizate şi să poarte numele celui care le-a produs.

,,Nu e vorba despre «Peştera Muierii», ci, despre «Peştera muierilor», aşa este corect”!

-V.G. Prin acest lucru, consider că aţi realizat o strictă specializare în managementul acestei activităţi extrem de importante şi de pretenţioase, aşa este?
-C.A. Pentru toate acestea trebuie multă răbdare şi perseverenţă! Ca să mă specializez în managementul acestei activităţi, am urmat un curs la Bucureşti cu încă trei colegi, mai ales că în condiţiile actuale, apar unele restricţii care împiedică accesul la resurse, dar, dacă o activitate o faci cu plăcere, ea aduce şi o mulţumire, mai ales dacă ai un primar care gândeşte bine şi îţi acordă sprijin, dacă ai oameni care te ajută, nu neapărat cadre didactice cu care eşti în fiecare zi la şcoală, deci, oameni care nu trebuie să gândească doar ca tine, ci, să vină cu idei şi cu iniţiative, pentru că am colaboratori, chiar şi în piaţa mare din Craiova, care la orice oră te ajută, pentru că nu e nevoie să aibă titluri academice ca să răspundă şi să acorde ajutor!
-V.G. Aveţi o gândire modernă de manager sui generis, domnule profesor dr. Constantin Arcuş, de aceea, cred că ştiţi mult mai multe lucruri decât puteţi spune!
-C.A. Să ştiţi că uneori am fost întrebat, dacă are legătură «Peştera Muierii» de la Baia de Fier cu «Dealu’ Muierii», dar, am răspuns că nu e vorba despre «Peştera Muierii», ci, despre «Peştera muierilor», aşa este corect! Se numeşte «Dealu’ Muierii» pentru că legenda spune că aceste locuri erau lovite de mongoli, de tătari, iar, tătarii aveau o boală să omoare pe oricine le ieşea în cale, copii, bătrâni, femei frumoase, iar, acest deal este cel mai mare din Dacia sau Geţia, care ţine de la Baia de Fier, unde este «Peştera muierilor» până dincolo de Craiova, către Corabia, mai exact, este drumul de transhumanţă care îi lega pe oierii din Carpaţi de o cetate din Grecia, cu localitatea Pelendava, care este Craiova de azi, apoi, cu cetatea Sucidava, care este Corabia de astăzi.
-V.G. Mi se pare destul de interesant şi chiar de o importanţă deosebită faptul că prin activitatea dumneavoastră prodigioasă faceţi cunoscută judeţului, ţării noastre şi chiar lumii întregi o localitate ca Rădineştii Gorjului, mai ales când vorbiţi despre acest drum al transhumanţei nostre strămoşeşti!
-C.A. Acesta era un drum comercial, dar şi lanţul care lega aceste cetăţi! Ei, bine, în momentul în care bărbaţii erau plecaţi la lupte, femeile puneau mâna pe arme şi porneau şi ele la luptă, iar, în apropiere de cetatea Grădiştei i-au înfrânt pe tătari, apoi, i-au urmărit până la Sucidava unde i-au înecat în Dunăre. La Baia de Fier este «Peştera muierilor» pentru că acolo se adăposteau femeile şi copiii de frica invadatorilor. Această localitate a noastră, satul Rădineşti, apare în Atlasul geografic al Japoniei şi a fost trecut pe harta întocmită de austrieci la începutul secolului al XVIII-lea, sper să nu greşesc!
-V.G. Nu greşiţi nicidecum, pentru că vorbim despre ocupaţia austriacă a Olteniei dintre anii 1718-1739, aşa că…sunteţi un om de admirat şi cred că fiecare dialog cu dumneavoastră este o revelaţie a cunoaşterii şi a descoperirii tainelor acestor locuri pline de legendă! Ce ne mai puteţi spune în finalul dialogului nostru de astăzi?
-C.A. Consider că lucrul cel mai important pentru mine se leagă de dezvoltarea economiei locale, într-un context general, pentru că permanent este de muncă, mai ales că mă deplasez şi la Craiova, la Liceul CFR, unde pregătesc elevi doritori de activităţi artistice. În munca mea, mă întâlnesc cu fel de fel de oameni, fiecare cu problemele lor, iar, acum dorim să extindem construcţia şcolii cu o clădire într-o formă arhitecturală care să cuprindă o sală de conferinţe, un cabinet fonic, o bibliotecă bogată şi dotată cu cărţi de valoare! Ideea noastră este să scoatem în evidenţă frumuseţile locale, o serie de produse locale, penru că dorim să participăm în viitor la o serie de competiţii importante!
Profesor dr. Vasile GOGONEA, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.