Educaţia şi…Lecţia de viaţă! – Interviu cu prof. dr. Constantin ARCUŞ, Preşedinte al «Societăţii Cultural-Ştiinţifice Rădineşti-GORJ» (II) – ,,Succesul realizării unui eveniment de amploare regională, națională sau internațională este asigurat doar de o echipă de oameni care-și cunosc obligațiile…”!

4

-V.G. Domnule profesor dr. Constantin M. Arcuş, modelul de viaţă profesională şi culturală rămâne distinsul dumneavoastră tată, domnul profesor Marin I. Arcuş, dar, aş dori să ne spuneţi, dacă vă raportaţi în mod necesar şi la alte modele care inspiră principii şi valori care v-au modelat şi v-au marcat existența!
-C.A. Domnule profesor, tatăl meu, Prof. Marin I. ARCUȘ, este modelul de referinţă privind tenacitatea, corectitudinea și profesionalismul activităţii mele. Domnia sa este cel care a ridicat Rădineștiul și l-a pus pe harta culturii și spiritualității gorjene, dar, unchii mei: Prof. univ. Dr. Gheorghe Radu, Prof. univ. Dr. Alexandru Radu şi Acad. Dr. Doc. Cornelius Radu au fost exemple supreme privind exigența mediului academic și al cercetării științifice de înalt nivel. Prezența în preajma unor titani ai cercetării matematice, cum ar fi: Acad. Dr. Doc. Radu Miron, Prof. univ. Dr. Mihai Anastasiei, Prof. univ. Dr. Dan Papuc, Prof. univ. Dr. Petre Stavre, Prof. univ. Dr. Hideo Shimada, Prof. univ. Dr. Ioan Pop, Prof. univ. Dr. Vasile Cruceanu, Prof. univ. Dr. Ilie Burdujan, pot spune că m-au călăuzit în formarea mea ca un om riguros şi tenace care nu-și încalcă principiile!
-V.G. La toate întâlnirile la care am participat la Rădineşti, am avut revelaţia reuşitei «lucrului bine făcut», atât prin activitatea dumneavoastră de dascăl înzestrat, pe de o parte, dar, şi ca antreprenor destoinic, înclinat spre acţiune, pe de altă parte. V-aş ruga să-mi spuneţi, cum reuşiţi să împăcaţi aceste aspecte şi să le armonizaţi constant şi fără sincope?
-C.A. Succesul realizării unui eveniment de amploare regională, națională sau internațională este asigurat doar de o echipă de oameni care-și cunosc obligațiile minut cu minut, cum se spune! Nu contează vârsta, contează educația! De aceea, la organizarea unui eveniment, echipa este formată din elevi și persoane adulte, iar, evaluarea este serioasă și se referă la echipă. Răsplata este pentru fiecare membru în parte, pe măsura implicării, pentru că nu poți face lucruri mari cu oameni nemotivați!

,,Cred că asocierea copiilor, nu mai trebuie făcută pe clase, ci, în funcție de aptitudinile și înclinațiile lor”!

-V.G. Cu un an în urmă, într-un interviu de referinţă, v-am apreciat ca «un lider educaţional şi un mare om de cultură», o apreciere la care dumneavoastră aţi reacţionat cu adâncă smerenie şi cu o înaltă modestie. Cum vă regăsiţi în confuzia maladivă a crizei educaţionale actuale, pentru a construi o relaţie sănătoasă cu comunitatea, cu populaţia şcolară pe care o aveţi în atenţie pentru a face educaţie?
-C.A. Cred că, mai presus de lideri, avem nevoie de modele, iar, schimbarea mentalității oamenilor se face prin terapie! Trebuie să ştim cu temeinicie, cine sunt specialiștii care pot face terapie pentru cadrele didactice, încât acestea să aibă o altă gândire privind învățământul! Dacă nu există acești specialiști, atunci putem trimite tinerii la specializare în țări cu tradiție în educația de calitate (Finlanda, Norvegia, Suedia, Japonia). Abia după aceea, putem începe educația cadrelor didactice! Sigur, nu vom face educație prin intermediul telefonului mobil, prin «zoom» sau prin alte metode digitalizate! Educația trebuie făcută în centre universitare cu specialiști de primă mărime, cu oameni motivați financiar şi care sunt receptivi la noutăți, pentru că numai în acest fel, putem reforma sistemul de învățământ românesc! Copiii abia așteptă schimbarea noastră (părinți, profesori, autorități publice), pentru a putea avea soluții la problemelor lor!
-V.G. Sper să mai avem posibilitatea să discutăm despre şcoală şi despre educaţia şcolară, dar, totuşi, consideraţi că autoritatea părintească exagerată e cea care nu se leagă în nici un fel de purtarea unui dialog real cu copilul? Credeţi că în acest caz, copilul se află între două posibilități contrastante: ori face ceea ce spune părintele său, ori, o ia razna, pur şi simplu, deoarece, nu poate face față acestei amenințări existențiale?
-C.A. Autoritatea părintelui trebuie să se manifeste prin impunerea limitelor pentru copilul său! Participarea copilului la diferite activități agricole, în casă, deci, activităţi extrașcolare, poate să-l formeze ca viitor adult și el să înțeleagă că obținerea unor avantaje necesită timp și muncă susținută! A-l încuraja pe copil, că el este cel mai bun înseamnă o mare greșeală, deoarece odată ajuns la orizontul răspunsurilor, copilul este nevoit să facă efortul de a ajunge și la următorul orizont, al întrebărilor fără răspuns! Dacă nu este pregătit pentru un drum nou, atunci va abandona! Părinții, profesorii, autoritățile publice, trebuie să-l convingă pe copil că pentru a avea un anumit confort (financiar, profesional), trebuie să muncească susţinut şi continuu, pentru că nu inventarierea problemelor este importantă, ci, găsirea soluțiilor într-un timp foarte scurt! Iar, acest deziderat poate fi atins doar printr-o pregătire temeinică la toate disciplinele! Nmai în felul acesta se formează circuitul sinapselor neuronale care ajută elevii în rezolvarea problemelor cu care se confruntă zilnic!
-V.G. Mai aveţi în şcoală efective de elevi, ca să instruiţi acele formaţii artistice de copii talentaţi şi îmbrăcaţi în frumoase costume naţionale?
-C.A. Aceşti copii, nu trebuie căutați doar în satul Rădinești! Ei trebuie căutați în «Destinația Turistică DEALU’ MUIERII», iar, Ansamblul Artistic «PERLELE OLTENIEI» este dovada certă că a învăța ceva la un nivel calitativ înalt, nu depinde în mod esențial de vârstă, ci, mai degrabă, depinde de aptitudinile și înclinațiile pe care le au copiii! Se mai pune şi problema, dacă suntem pregătiți ca să venim în întâmpinarea acestor copii, iar, dovada că se poate este dată de rezultatele minunate ale copiilor de toate vârstele, care învață să cânte la un instrument (țambal, chitară, vioară, percuție, contrabass, acordeon, nai) și la voce, cu condiţia respectării rigorii pe care o presupune muzica! Vă pot spune că acești copii interpretează melodii populare, colinde, melodii patriotice și melodii de fanfară la un nivel demn de apreciat!
-V.G. Care consideraţi că ar trebui să fie schimbarea esenţială pentru a avea un învățământ care țintește punerea în valoare a aptitudinile și înclinațiile copiilor?
-C.A. Cred că asocierea copiilor, nu mai trebuie făcută pe clase, ci, în funcție de aptitudinile și înclinațiile lor! Vom avea surpriza ca un copil de 10 ani să rezolve probleme destinate copiilor de 13 sau 14 ani şi numai ambiţia va fi principalul factor al învățării în astfel de grupe de studiu!
-V.G. Un sincer şi binecuvântat «La Mulţi Ani» pentru dumneavoastră şi pentru toţi cei dragi!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.