Orice om din această lume este simbolul spiritului creator şi al adevărului, imaginea şi semnul unei realităţi situată infinit mai departe şi mai profund, mai aproape de Dumnezeu şi de ceea ce numim noi natură creată prin ea însăşi, ca o ilustrare simbolică, un traseu al drumurilor luminoase din lumea spirituală, mai ales că viaţa ca un labirint al manipulării prin minciună este semnul decăderilor ce s-au întâmplat în lumea spirituală. Oricum, iluminarea trupului, manifestată prin viaţa pământească a Fiului lui Dumnezeu este dovada unei înălţări săvârşite în lumea spirituală, deoarece trupul nu este o iluzie sau o momeală, ci, constituie rezultatul simbolic al realităţilor din lumea spirituală. Prin întrepătrunderea celor două lumi, transferul energiilor dintr-o lume în cealaltă, ne sunt date în simbolul care ne dezvăluie viaţa lui Dumnezeu-Adevărul, pentru că ne semnalează trecerea energiei divine în viaţa acestei lumi naturale în care predomină ambiguitatea şi minciuna care întotdeauna acoperă infinitul mister cu necuprinsa Taină şi afirmă imposibilitatea exprimării într-o măsură comună a vieţii lumii şi a vieţii spirituale a omului. Aşa cum am spus, orice fiinţă din această lume este simbolul spiritului, imaginea şi semnul unei alte realităţi care este situată infinit mai departe şi mai profund în penumbra sistemelor care domină lumea, iar simbolismul în formă plastică nu admite întărirea definitivă şi izolarea trupului şi a lumii naturale prin ocultarea adevărului, printr-o acreditare a minciunilor, printr-o întărire şi izolare ce le transformă în realităţi impenetrabile infinitului dumnezeiesc şi duhului proniei divine.
Viaţa noastră socială ca o dezbinare dualistă dintre Dumnezeu şi lume!
Abordarea substanţialistă a lumii naturale, neschimbată în principiul său îndepărtat de divin, reprezintă desigur, un naturalism pseudo-religios, ce va da naştere apoi naturalismului materialist şi pozitivist, în care Dumnezeu se va afla îndepărtat definitiv de lumea naturală, iar spiritul va fi irevocabil închistat, pentru că în viziunea destul de confuză a metafizicii naturaliste, doar teismul dualist, care respinge legătura simbolică ce uneşte lumea divină cu lumea naturală, duce mai întâi la ateism în raport cu lumea creată de Dumnezeu! Acestei concepţii abstracte i se opune concepţia simbolică, ce admite legătura existentă între cele două lumi, lumea naturală a adevărului creaţiei şi lumea socială a manipulării prin minciună, cea care vede semnele lumii divine, altfel decât meandrele căderilor şi ale urcărilor din viaţa spirituală. Cu siguranţă, ordinea naturală nu este eternă şi neschimbătoare, ci, exprimă doar un moment, simbolizând viaţa spiritului care se afirmă pe sine, iar, din profunzimea spiritului se pot naşte forţe ce îl vor transfigura şi elibera pe om din puterea păcatului care îl reduce la neant. În multe privinţe, dacă analizăm viaţa ca un labirint al manipulării prin minciună, considerăm că sunt posibile trei concepţii ale relaţiilor dintre lumea divină şi lumea noastră socială: în primul rând, o dezbinare dualistă dintre Dumnezeu şi lume, prin agnosticismul, idealismul subiectiv ce se închide în subiect, simbolismul idealist care nu admite decât simbolizarea lumii subiective din viaţa afectivă, separată de inima fiinţei, în cel de-al doilea rând, ipoteza raţionalistă, care presupune că misterul fiinţei divine este deschis conceptului, realismul obiectiv, care consideră realităţile din lumea naturală ca fiind absolute, iar, în cel de-al treilea rând, vorbim despre simbolismul care admite transfuzia energiei divine în această lume, care dezleagă şi totodată leagă două lumi şi recunoaşte că fiinţa divină nu face decât să se simbolizeze misterul creaţiei rămânând inepuizabilă şi misterioasă. Prin aceasta, dualismul şi raţionalismul, falsul dualism şi falsul monism pliate pe minciună, îndepărtează omul de lumea divină, închizându-i această lume, pentru a susţine pozitivismul şi materialismul. Pentru acestea, nu există relaţii tainice între cele două lumi, transfuzie de energie dintr-una în celelalte, semne date de alte lumi!
Numai simbolismul religios e apt să exprime taina şi infinitul lumii divine!
Oricum, lumea divină se închide şi se deschide când credem că este accesibilă conceptului raţional, când se construieşte o realitate obiectivă a lumii naturale şi când se separă fiinţa divină de lumea subiectivă, condamnând omul la trăirea în concretul contrafăcut şi digitalizat, când omul trăieşte în izolare şi în viaţa sa emoţională alienată. Idealismul subiectiv şi realismul obiectiv constituie tendinţele gnoseologice private ca moduri diametral opuse, prin dezbinarea dintre lumea divină şi lumea naturală combinată cu ecouri sociale, prin dedublarea spiritului omenesc. Obiectivarea constantă a vieţii divine, identificarea sa cu adevărul înseamnă uneori negarea misterului şi a infinităţii dumnezeieşti. De multe ori, regăsim această negare, când se face detaşat de viaţa divină, o realitate subiectivă, când credinţa este asimilată vieţii afective. Astfel, dualismul dă naştere pozitivismului agnostic şi psihologismului accentuat, mai ales când raţionalismul creează naturalismul şi materialismul fundamentate pe minciună! Cele două concepţii care tind să explice raporturile dintre cele două lumi, predomină în gândirea post-modernistă de astăzi! Pentru unii atei adânciţi în minciună şi în arta manipulării, credinţa devine exclusiv o categorie psihologică! Raţiunea gândirii contemporane se situează împotriva tentaţiei de a exprima fiinţa divină prin concepte raţionale, astfel că prin deism, prin religia naturală, gândirea ajunge la ateism, la negarea religiei ca doctrină şi a credinţei ca formă de exprimare! Deismul este produsul fatal al teismului raţionalist, ce uneşte în el dualismul abstract cu monismul absolutizant, tocmai pentru ocultarea adevărului şi pentru manipularea conştiinţelor. Numai simbolismul religios e apt să exprime şi să salveze profunzimea, taina şi infinitul lumii divine, deosebirea sa de lumea naturală, mai ales că viaţa spirituală nu se descoperă şi nu se percepe în această lume decât prin intermedierea simbolismului în care se regăseşte Dumnezeu. Acest lucru poate fi dificil de înţeles, poate fi deformat prin diverse principii raţionaliste şi dualiste, dar el este în acelaşi timp nedespărţit organic vieţii religioase şi credinţei bazate pe Adevăr! Doar simbolic se poate înţelege Dumnezeu, numai cu ajutorul simbolului se poate pătrunde Taina Sa, deoarece divi¬nitatea nu poate fi determinată raţional, iar, conceptului logic îi rămâne inaccesibilă Taina datorită manipulării oamenilor prin minciună! Acest lucru îl afirmă întotdeauna marii gânditori religioşi, marii mistici şi teosofi creştini, fiindcă, nici o minte smerită, confundată cu o teologie scolastică sau metafizică, nu poate contesta acest mare adevăr! Dincolo de ideea religioasă despre Dumnezeu se află întotdeauna infinitul, profunzimea iraţionalului şi supra-raţionalului şi tocmai acest abis misterios şi iraţional determină simbolismul, singura cale care duce la cunoaşterea şi înţelepciunea divină! Toate categoriile conceptuale şi raţionale despre Dumnezeu şi viaţa divină, toate categoriile teologiei «catafatice» (ca modalităţi de cunaştere a Lui Dumnezeu prin afirmare), nu exprimă ultimul adevăr despre divin, căci toate sunt relative, îndreptate spre lume şi omul natural, adaptat limitelor care se regăsesc în zilele noastre prin viaţa ca un labirint al manipulării prin minciună şi al ocultării adevărului!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
