Inspectoratul Școlar Județean Gorj, în parteneriat cu organizația „Let’s Do It, România!”, a sprijinit și coordonat desfășurarea campaniei naționale de implicare civică și ecologizare în unitățile de învățământ din județ.
Pe parcursul activităților, elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar au participat la acțiuni de ecologizare în curțile școlilor, pe terenurile din jurul unităților de învățământ, precum și în zonele din comunitate desemnate de autoritățile locale.

„Activitatea a avut ca scop: dezvoltarea spiritului civic și a responsabilității față de mediul înconjurător; formarea unor deprinderi de muncă voluntară și de implicare activă în viața comunității; sensibilizarea elevilor în privința protecției mediului și a gestionării corecte a deșeurilor. Inspectoratul Școlar Județean Gorj subliniază importanța continuării acestor inițiative educative și de conștientizare ecologică”, a precizat ISJ Gorj.









































