6.6 C
Târgu Jiu
marți, 24 februarie 2026

Elevii din Motru fac în continuare ore de acasă. Ce soluții există pentru școli

9

După vacanță, elevii din Motru s-au întors la cursuri… online. Clasele rămân reci, după ce căldura și apa caldă au fost oprite încă din 27 ianuarie. Primarul Cosmin Morega spune că situația Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) Motru este critică, iar centrala va fi închisă definitiv pe 31 martie 2026, decizie asumată prin PNRR. Singura soluție pentru locuitori și școli rămâne încălzirea individuală, pe gaz sau electric.
„Se vorbea de falimentul UATAA. Luăm în calcul poate chiar insolvența, dacă legislația permite, având în vedere că au trecut cinci ani de când societatea a ieșit din insolvență. Fiecare zi de nefuncționare aduce pierderi și datorii.
Cetățenii nu au nicio altă soluție, ținând cont de adresa primită care ne spune că la 31 martie 2026 s-a pecetluit închiderea acestei centrale încă din 2021. Viitorul UATAA nu este unul bun. Următoarea variantă pentru toți este încălzire individuală pe gaz sau centrale electrice. Cei care nu au plătit nu vor scăpa, iar acele sume vor fi recuperate cu dobânzi și penalități”, spune Morega.

„Este regretabil”
Cursurile online vor continua până la încălzirea vremii sau până la montarea centralelor pe gaze la școli. Autoritățile lucrează la documentația tehnică pentru fiecare unitate de învățământ, iar lucrările vor începe imediat ce se aprobă bugetul.
„Vom găsi variante și pentru școlile din Motru, în următoarea perioadă. Se lucrează la acele fișe tehnice pentru fiecare obiectiv în parte, ca să știm, când vom aproba bugetul, de ce sume avem nevoie. Este regretabil că nu pot copiii să meargă la școală. Vom căuta o variantă să pornească măcar creșele. La celelalte unități vor rămâne online, dacă vremea nu se va încălzi. Nu putem face cheltuieli suplimentare pentru că nu avem un buget aprobat”, a mai spus primarul din Motru.
Edilul a explicat că sistemul centralizat nu mai este viabil: „Dintr-un simplu calcul, această societate nu mai e viabilă. Din 7000 de apartamente mai sunt vreo 4000 branșate, acum probabil și mai puține. Prețul gigacaloriei, dacă ar fi să țină cont de toate cheltuielile, ar fi mult mai mare, ar depăși undeva o mie și ceva de lei. Un apartament ar plăti la UATAA mai mult decât ar plăti la gaz și este clar că nu va mai rămâne nimeni la această societate”.
Tot mai mulți locuitori se debranșează de la sistemul centralizat și își montează centrale proprii, pregătindu-se pentru închiderea definitivă a UATAA.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.