În Gorj, energia României nu arată ca în rapoarte. Arată ca nămolul în care intră zilnic oamenii din carierele Complexului Energetic Oltenia. Arată ca oboseala de pe fețele lor și ca grija constantă a zilei de mâine. În timp ce la București se vorbește despre tranziție energetică, strategii și management performant, la firul ierbii realitatea este una crudă: muncă grea, incertitudine și abandon.
Acești oameni nu sunt cifre. Nu sunt „resursă umană”. Sunt cei care au ținut ani de zile sistemul energetic în viață. Din păcate, răsplata lor este un prezent sufocant și un viitor neclar, administrat de un management care a consumat timp, bani publici și răbdare, fără să livreze rezultate.
Complexul Energetic Oltenia a avut tot ce i-a trebuit: bani, sprijin politic, consultanți scump plătiți, manageri selectați pe criterii declarate a fi unele de performanță. Sute de mii de euro aruncate pe firme „specializate” în selecție. Direcții întregi create pentru clienți care nu există. Strategii peste strategii. Rezultatul? Investiții majore nefinalizate, piață inexistentă, angajați care trăiesc cu frica zilei de mâine și comunități întregi condamnate la incertitudine.
În același timp, un jucător privat demonstrează că se poate. Nova Power and Gas a livrat ceea ce statul doar promite: cea mai mare capacitate de stocare a energiei din România, dublând practic capacitatea națională. Nu pe hârtie. Nu în studii de fezabilitate. Ci finalizată. Funcțională. Utilă sistemului energetic. Mai mult, anul viitor inaugurează o centrală electrică pe gaz, o investiție reală, cu impact direct în securitatea energetică.
Nova Power and Gas deservește sute de mii de clienți, persoane fizice și juridice, și oferă un preț de 0,99 lei/kWh. Într-o piață haotică, sufocată de scumpiri și decizii incoerente, aceste cifre spun totul. Acolo unde există management, există rezultate. Acolo unde există responsabilitate, există viitor.
La Complexul Energetic Oltenia, însă, viitorul este amânat la nesfârșit. Angajații intră în cariere cu bocancii în noroi și ies cu aceeași întrebare: „Ce va fi mâine?”. Un management cu adevărat performant ar fi rezolvat rapid aceste lucruri. Ar fi livrat investiții. Ar fi creat alternative. Ar fi pus oamenii pe primul loc. Nu i-ar fi lăsat să se scufunde într-un sistem care pare blocat, capturat, deturnat de la interesul național.
Aici nu mai vorbim despre eșec managerial. Vorbim despre un sistem energetic românesc care pare să funcționeze împotriva propriilor oameni. Un sistem în care banii se consumă, dar rezultatele lipsesc; în care responsabilitatea se pasează, iar costul este plătit de angajați și de comunități întregi, precum Gorjul.
Poate că a venit momentul să se facă lumină. Poate că presa de investigație, poate Recorder, ar trebui să intre serios și în zona energiei. Să arate cum s-au cheltuit banii, cine a decis, cine a eșuat și, mai ales, cine răspunde. Pentru că energia României nu este un joc de imagine și nici un experiment administrativ. Este un interes național. Iar când acest interes este trădat, oamenii ajung să înoate prin nămol — la propriu și la figurat.
Dragoș Ionică
