Am avut norocul, bucuria, fericirea să port o convorbire cu cel mai mare poet român contemporan Nichita Stănescu. Din care să reţin pentru urmaşii mei că poezia este o împrejurarea de-a te proiecta în orizontul modului de a fi etern. De a exista nu ca fiinţare propriu-zisă, ci ca explorare a unei limbi încă în curs de inventare: limba poezească. „Ceaşca de cafea” (an 18, martie 2023, nr.233, 24p.) dedicată de George Drăghescu ca editor (şi de Grig. M. Dobreanu: secretar de redacţie, Silviu D. Popescu, redactor asociat) lui Nichita Stănescu, care dac-ar fi trăit ar fi împlinit 90 de ani (s-a născut la 31 martie 1933 la Ploieşti, şi a murit pe 13 decembrie 1983, fiind înhumat la Bellu în faţa mormântului lui Mihai Eminescu), are pe coperta 1 un autoportret din 1974 desenat de însuşi Nichita, în acel an purtând plete. Revista conţine un interviu al lui Ion Şerban Drincea cu Nichita Stănescu apărut, cenzurat, pe 14 mai 1981 în ziarul „Viitorul” din Drobeta-Turnu Severin; un autograf al lui Vasile Blendea obţinut de George Drăghescu la cea dintâi ediţie a Atelierului Naţional de Poezie şi de Critica Poeziei „Serile la Brădiceni”, pe 8 septembrie 1997 (când eu însumi am fost poetul sărbătorit – n.m.,I.P.B.) unde celebrul fotograf spune că – citez – „Nichita avea o inimă cât Carpaţii, iar bunătatea lui sufletească nu ştiu cu ce poate fi comparată”. Revista se citeşte pe nerăsuflate căci are în cuprins şi câteva poeme nichitiene printre care memorabilul text: „Eminescu adolescent”.
Ion Popescu-Brădiceni
