Dumitru Dănău, traducătorul germanist, poetul abstracţionist şi fenomenologic, esteticianul aplicat, istoricul monumentalist, locuieşte în Câmpofenii copilăriei mele. S-a manifestat la temperaturi intelectuale înalte, arzând întru spirit şi cunoaştere paradigmatic-sintagmatică.
Are un fiu, Dragoş Dănău, de o inteligenţă deosebită, cu o minte sclipitoare, einsteiniană, întrucât se joacă, precum Moisil sau Marcus, Bagdasar sau Nicolescu, cu numerele, cu cifrele, cu calculele comparative, semiotizând plauzibil (a se citi: verosimil), comunicând la intersecţia dintre simbol şi semn, dintre semnificat şi semnificant, fiind totuşi accesibil, dar transreferenţial.
Întocmesc acest mic comentariu în deplină cunoaştere a unei cărticele de seară, intitulată „Anticristul papal şi Suma teologică”; e o întreprindere pretenţioasă, hermeneutică prin excelenţă, cu program transcendent dar, deloc paradoxal, nonficţional, căci, precum logicienii de bună condiţie experienţială, pipăie infailibilul dogmatic, precum Lucian Blaga, dar pare să se integreze într-o serie pitagoreico-orfico-zalmoxiano-newtoniană.
Parcă sedus de psihologia şi gramatica lui Schleiermacher, Dragoş Dănău speculează spectaculos, într-o scriere translucidă, de-o claritate halucinantă, aproape… transpoetică. Citez, spre a-mi argumenta notele de lector abilitat: „Evident, reversul este 210 care (aidoma aversului) include cifre specifice şi altor numere…”; „Matematica modernă confirmă inspiraţia profetică a Sfântului Ioan Teologul deoarece al 13-lea număr din secvenţa padovană este 666”; sau: „Numărul piramidal hexagonal 372 este suma numerelor de la 43 la 50”; şi încă două-trei titluri incitante: „Echivalenţe bizare”, „Tratat malefic”, „Anul 2016” (precum la Orwell).
„Cod Brâncuşian. Coloana Destinului” e o cercetare singulară care relevă că Magul de la Hobiţa şi Paris a confirmat sculptural profeţia Maicii Domnului conform căreia din 2001 (după atentatele de la World Trade Center), umanitatea a intrat într-o nouă eră pe care unii chiar o consideră orwellană.
Un alt studiu – consider eu cel puţin de speţa futurologiei – se referă la „Napoleon Bonaparte” şi Uniunea Europeană, iar Dragoş Dănău utilizează dezinvolt metoda reducţiei tesofice. Astfel, Napoleon Bonaparte reprezintă o reîntrupare a lui Mefistofel, de-aceeaşi teapă cu Adolf Hitler şi Stalin, sau religia masonilor celor mai înalţi în grad este credinţa neprihănită în Lucifer; aşa se face că dezideratul luciferienilor este refacerea Imperiului Roman iar exegeţii lui Nostradamus susţin că în jurul anului 2030 un descendent al regilor capetieni va reinstaura monarhia în Franţa după care va deveni suveran al Europei Unite.
Aproximez că publicându-şi cărticica, Dragoş Dănău va cuceri publicul cititor. Însemnările mele doar atrag atenţia asupra unui eveniment editorial ce se anunţă de excepţie.
Ion Popescu-Brădiceni
